Glorii arădene

S-a stins Ghiță Macavei, dublu campion național de juniori cu UTA și coleg cu marele Iosif Petschovsky!





Dimineață neagră pentru familia fotbalului arădean. Florin Iacob a aflat la Cluj, cu câteva ore înainte de startul meciului cu U., că mama sa s-a stins din viață, iar la Arad generații întregi de suporteri și foști colegi deplâng plecarea la cele veșnice ale lui Ghiță Macavei.

Fosta „aripă de buzunar” avea 82 de ani și a jucat în special pentru Vagonul, dar a bifat o prezență și în tricoul UTA-ei. Se întâmpla în octombrie 1960, când arădenii se impuneau cu 3-2 la Timișoara, în derby-ul cu marea rivală Poli. Din acea echipă mai făcea parte și marele Iosif Petschovsky, dar și alte nume mari din istoria „Bătrânei Doamne”, precum Băcuț, Pîrcălab, Metskas, Tăucean sau Floruț.

Gheorghe Macavei s-a născut pe 1 mai 1941, în cartierul Gai din Arad și primii pași în fotbal i-a făcut la Găiana. La 14 ani a trecut la UTA, unde a scris istorie ca junior. Sub comanda legendarului Nicolae „Coco” Dumitrescu și a lui Adalbert Sida, Macavei a jucat trei finale de campionat național, pe primele două le-a câștigat cu Dinamo (1958) și Farul (1959), iar pe a treia a pierdut-o în fața Rapidului (1960).

Dar cea mai mare parte a carierei sale, Ghiță Macavei și-a petrecut-o la Vagonul Arad, pentru care a jucat în anii ’60-’70. Aici a trăit experiența Diviziei A în sezonul 1968-1969 împreună cu fratele său mai mic, Ioan Macavei.

Mai târziu a făcut parte din conducerile cluburilor Vagonul, West Petrom și ACU Arad.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și sincere condoleanțe familiei!

2 comentarii

  1. VAGONUL sau o parte din visurile de mărire ale Aradului.!! Adică Liverpool, dar și Everton.!! Vagonul modestia care ajunsese sa bata obrazul textilistilor chiar în primul eșalon. De, concurenta fără intervenții. Urmăream mai întâi evoluția lor în B. Sweilnger, Macavei, Otto Dembrowschi printre ei. Ba, prin ’84 era și o piesa de teatru la SLAVICI, ,, VIATA E CA UN VAGON” de Paul Everac. Cu timpul, VAGONUL s-a topit în amintiri alături de micuța, dar inimoasa CFR Arad .

    5
    0
  2. RIP „Moachi”!
    Așa i se spunea (lui și fratelui lui – oare frate-su mai trăiește?!) prin Gai.
    Îmi amintesc foarte bine de ei. Erau vecini cu Zizi Bran – RIP Zizi, (fain băiat/fotbalist – Vagonul, CFR, Strungul, etc.) Nelu Hamza Găian get-beget, știe ce zic.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button