UTA Arad

Jamaicanul Kemar Lawrence a ajuns la Arad și s-a antrenat sub comanda lui Mircea Rednic!





UTA și-a reluat pregătirile luni-după amiază după deplasarea de la Cluj, în bătaia puștii apărând acum „lanterna roșie” FC Botoșani, care – probabil – își va da viața la Arad vineri după-amiază, în deschiderea etapei a treia din play-otul SuperLigii. Meciul se anunță cu atâr mai greu cu cât astăzi arădenii știu că nu vor juca cu stadionul plin, ci – eventual – cu câteva sute de copii și însoțitorii lor. Dar, joi se judecă un recurs la Comisia de Apel a FRF și ceva speranțe de a se îndrepta nedreptaea făcută există.

Până una alta, Mircea Rednic are datoria să-și conecteze cât mai bine echipa la miza unui joc foarte important, ținând cont că nimic nu e jucat încă în zona cu probleme a campionatului. Cel mai probabil, „Puriul” îi va recupera pe Claudiu Micovschi, Kevin Luckassen și Răzvan Trif, în timp ce Albert Stahl și Alexandru Tudorie rămân incerți. Ultimul s-a ales cu o entors de gradul întâi, azi a avut liber, dar mâine e la antrenament și va fi evaluat de stafful medical utist.

Dar, noutatea începutului de săptămână este Kemar Lawrence (31 de ani). Fundașul stânga jamaican a sosit – în sfârșit – la Arad de la Londra, unde a așteptat mai bine de o lună de zile să-și obțină viza și a participat la antrenamentul de luni seara al noii sale echipe. Vorbim despre un internațional, care – însă – nu mai are echipă din vara anului trecut, când s-a despărțit Minnesota United FC, formație din Major Soccer League. În America, Lawrence a mai jucat și pentru Toronto FC, unde se transferase în 2021 de la Anderlecht. Tot în MLS, dar la New York Red Bulls, a fost prima aventură a fotbalistului de picior stâng în afara țării natale, din 2015 până în 2020. Până la urmă, în primul eșalon din SUA a strâns 196 de meciuri jucate, în care a înscris de şapte ori şi a oferit zece pase decisive.

În Jamaica, Kemar Lewrance a fost jucătorul celor de la Harbour View și Arnett Gardenes. La echipa națională a fost, practic, titular pe postul său în ultimii 10 ani, participând la nu mai puțin de şapte turnee finale majore: două ediții de Copa America şi cinci de Gold Cup (principala competiție inter-națiuni din America de Nord, America Centrală şi Caraibe). Cu Lawrence integralist, Jamaica a ajuns de două ori în finala Gold Cup, în 2015 şi 2017. La ediția din 2017, apărătorul a marcat unicul gol al semifinalei contra Mexicului şi a oferit o pasă decisivă în ultimul act, pierdut de “Reggae Boyz” cu 1-2 împotriva naționalei din SUA. Are 77 de selecții, trei goluri şi nouă assist-uri la prima reprezentativă a țării sale.

Experimentatul fotbalist va efectua mâine vizitele medicale și, dacă totul decurge normal, ar trebui să semneze un contract care să-l lege de arădeni cel mai probabil până în vara anului 2025.

3 comentarii

  1. Kemar Lawrence, WELCOME to Arad !

    For sure a very good and useful addition to our squad. He brings us a lot of experience from MLS, which is a very competitive competition on this day and age. He’s getting a new lease on life at UTA Arad, and I for one, want to assure him that he got at the right time, place and team, care of a highly appreciated and experienced Romanian coach, that could re-launching his career at a higher lever in Europe.

    Good Luck Kemar !

    10
    18
  2. cred ca a venit pe jos ;altfel ajungea mai repede ; la noi nu sa inventat inca avionul sau trenul caci masinile nu mai vorbesc ;pana se incalzeste Kemar trece campionatul .. asa ca la anul si la multi ani

    6
    26
  3. Astfel e viziunea regizorala în cazul lui,, SA FIE SUAV, EUFORIC, SĂNĂTOS, CÂȘTIGĂTOR CA SĂNATATE, PRECUM ROMUL CURAT DIN COLECTIVITATEA SA , O JAMAICA CUM ÎȘI DOREȘTE FIECARE Tăria romului în tăria etapelor ediției 2025-26 !

    13
    9

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button