UTA Arad

UTA îl înfruntă peste două săptămâni pe Gyuszi Balint, antrenorul brașovean a preluat-o pe Petrolul! Pavel rămâne fără ajutor pe banca Viitorului






După Eugen Trică, UTA a aflat că va mai încrucișa armele cu unul dintre foștii săi antrenori. De această dată, întâlnirea de peste două săptămâni, din cadrul etapei a 5-a a play-outului, e și mai specială, fiind în tabăra cealaltă e Laszlo Balint. Antrenorul care a readus-o pe „Bătrâna Doamnă” după 12 ani pe scena primul eșalon și a avut rezultate în general bune timp de un sezon și jumătate a semnat cu Petrolul Ploiești, echipă bulversată după eșecul intern de ieri, 0-4 cu FC Voluntari.

Balint era liber de contract de un an de zile, după ce se despărțise de UTA, pe care o preluase în al doilea mandat în noiembrie 2022 și acum își reface stafful tehnic la „cârma” echipei prahovene. Va avea, însă, trei „secunzi”, pe Cezar Zanfir, Alin Pînzaru și Florin Stîngă, acesta din urmă fiind „înterimarul” de pe banca „lupilor” după despărțirea de Florin Pîrvu. Doi vor fi preparatorii fizici, Lucian Marinescu, din vechiul staff și Alexandru Radu. Prin urmare, acesta din urmă se desparte de Viitorul Arad, liderul Ligii a IV-a Arad, unde făcuse cuplu pe banca tehnică, de la începutul acestui an, cu Flavius Pavel. În fine, antrenorul cu portarii din stafful lui Gyuszi Balint este Călin Grigore.

Luni, 8 aprilie, de la ora 16:30, este programat primul antrenament de la instalarea noului staff, care va pregăti deplasarea de la Cluj, cu Universitatea, de sâmbătă, de la ora 21,30. Între 19 și 22 aprilie, va fi progamat duelul dintre Petrolul și UTA, adică Laszlo Balint întoarce pentru prima oară armele împotriva fostei sale echipe și asta pentru că de la Universitatea Craiova plecase înainte de a da piept cu arădenii în turul sezonului 2022-2023.

În Bănie fusese adus de Marian Copilu, care l-a convins și acum să o salveze de la retrogradare pe Petrolul și să activeze și la anul pe banca „lupilor”.  Prahovenii au 22 de puncte după primele trei runde din play-out, sunt pe locul 5 și mai au de jucat cu U. Cluj (în deplasare), UTA (acasă), Hermannstadt (în deplasare), FC Botoșani și Oțelul Galați (acasă) și Poli Iași, în deplasare.

 

2 comentarii

  1. Balint e un,, secund” bun care bate la porțile afirmării. Are idei, dar nu jucători pentru ele. Marea șansă la UTA, unde Meszar a vrut sa facă din el omul clubului sau măcar soluția de avarie gen Dican la CFR. Are teorie, are verb dar pierde vestiarul în momente de cumpănă. Petrolul e o încercare grea. Nu pentru inconstanta, ci pentru greșeli manageriale vizavi de o echipa care poate pica oricând la matineu. E păcat, măcar pentru palmares și pentru stindardul lor Mircea Dridea ceva mai în vârstă ca Domide. Șansă pentru Balint sa apuce scara unui ultim vagon de tren divizionar.

    19
    1
  2. Acum sa-l vedem cum ii va trage pe linie moarta pe Hanca,Grozav si restul greilor,pe criterii de orgoliu personal si cat de repede se va adresa comisiilor,ca sa-si incaseze salariul.Sa nu uitam ca Gyuszi nu accepta ca salariul unui jucator,sa fie mai mare ca si al lui..:-)))
    Sunt curios cata mana libera ii va da Marian Copilu???

    25
    8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button