Fotbal feminin

„Roș-albele” mărșăluiesc spre Liga a 2-a, Eli Bozian a debutat cu gol: UTA Arad – Academia de Fotbal Florești 5-1





Fotbalistele de la UTA au făcut un nou pas important spre Liga a 2-a. Au câștigat clar, cu 5-1 (2-1) derby-ul cu Academia de Fotbal Florești și merg la 9 puncte în fața acestora și a formației din Deva cu 6 etape înainte de finalul sezonului.

Până în minutul 25, ambele formații punctaseră din penalty pe terenul „Șega”, din Arad. Gazdele au făcut-o primele, prin Vanu, după care formația din Cluj a egalat. În minutul 36, utistele s-au întors în avantaj, după un gol produs al fostelor „leoaice” de la Piros Security: centrare Kugler și „cap” Estera Prunar. Tot o fostă jucătoarea de la gruparea patronată de Pavel Piroș, Elisa Bozian, a adus golul liniștii. Mijlocașul central a punctat cu un șut perfect de la 25 de metri, bară-gol. Era minutul 61, iar un sfert de oră mai târziu a punctat și Carla Kugler, după ce a pătruns din stânga în careu și șutat n cros. În fine, în minutul 82, Andrada Vanu avea să facă „dubla”, după așezarea perfactă a lui Ursuțiu.

Așadar, lucrurile merg ceas pentru utiste, care – probabil – vor juca în eșalonul doi din toamnă. „Am făcut un joc foarte bun, am mai avut multe situații de gol. Doar prima repriză a fost mai echilibrată, dar, chiar și așa, am reușit să intrăm la cabine cu avantaj. În repriza a doua, nu le-am dat nici o șansă adversarelor și am mai punctat de trei ori. Mă bucur mult pentru Elisa Bozian, a debutat la noi cu un gol frumos. Vreau să felicit fetele pentru efortul depus și pentru dăruire. Etapa viitoare mergem după alte trei puncte la Satu Mare”, a punctat Valentina calb, antrenor și portar la UTA.

Împotriva fetelor de la Florești, „roș-albele” au jucat în formula: Calalb – Anghel, Roman, Cladovan, Nuhaiu – Prunar, Gligor, Kugler, Bodnar – Vanu, Ursuțiu. Au mai jucat: Bozian, Mihăieș, Ciobanu, Gontean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button