UTA Arad

Și, totuși, UTA ar putea juca cu spectatori ultimele două meciuri ale play-outului! Pe ce articol din regulament se bazează arădenii?





Prosport.ro scrie că Dinamo nu renunță și, după decizia negativă a Comisiei de Recurs, s-a adresat din nou Comisiei de Disciplină și Etică pentru suspendarea sancțiunii în cazul incidentelor de la meciul cu UTA. „Câinii” vor ca pedeapsa de 4 etape, din care au ispășit una împotriva Petrolului și vor mai arde un meci contra celor de la Poli Iași, să fie suspendată, iar la meciurile cu Voluntari și însăși UTA să aibă suporterii în tribune.

Probabil, clubul UTA va apuca aceeași cale. Pe ce se bazează cele două echipe? Regulamentul prevede, la articolul 37, că după executarea a jumătate din pedeapsă, cluburile sancționate se pot adresa Comisiei de Disciplină și Etică pentru a solicita suspendarea parțială a executării sancțiunii deciziei dacă îndeplinesc alte două puncte, cum ar fi:

  • Clubul în cauză nu a mai fost sancționat pentru astfel de abateri în ultimul an
  • Organul disciplinar consideră că scopul sancțiunii poate fi atins și fără executarea restului sancțiunii. 

 

Arădenii mai joacă acasă cu Oțelul și FC U Craiova 1948

Așadar, există șanse bune ca atât Dinamo, cât și UTA să fie iertate de FRF și să joace ultimele meciuri din play-out cu suporterii lor alături și nu doar copii. După partida cu Iași, de duminică, „câinii” mai joacă acasă cu FC Voluntari și UTA. La rândul lor, arădenii mai joacă pe teren propriu cu Oțelul Galați și FC U Craiova. La această oră, a început partida dintre UTA și FC Hermannstadt, din cadrul etapei a 4-a a play-otului SuperLigii și la meci asistă peste 6 mii de copii în alb-roșu și tot continuă să vină. Tribuna a II-a Gioni Brosovszki și peluza sud, a galeriei, sunt pline și organizatorii au deschis și tribuna I.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button