UTA Arad

Rednic s-a legat de arbitraj, dar a avut destule reproșuri și la adresa echipei sale: „Nu am fost la nivelul copiilor, mai ales în repriza a doua”







UTA a făcut primul pas greșit în play-outul SuperLigii în fața unei echipe Hermannstadt ce a taxat ziua mai slabă a arădenilor, dar a valorificat și avantajul luat după penalty-ul foarte ușor acordat de Bogdan Dumitrache la capătul unui prim sfert de oră bunicel pentru gazde. Sigur, sibienii aveau la un moment dat 0-3 pe tabelă, prin „hattrick-ul” lui Paraschiv și pleacă acasă cu trei puncte meritate. Golul lui Micovschi nu a făcut decât să le aducă o bucurie de nedescris celor 6500 de copii care trăiesc sincer, la intensitate maximă, fiecare fază, totul scos din contextul scoorului.


Rednic: „A fost totuși locul 1 cu locul 3, cum să delegi un arbitru fără experiență și să îl aibă pe Feșnic la VAR?”


La final, Mircea Rednic pus tunurile pe „centralul” Bogdan Dumitrache, dar și pe cei care, după părerea sa, nu ar fi trebuit să delege un arbitru neexperimentat la un duel de la vârful play-outului. „Sunt supărat de felul cum am pierdut, nu de felul cum am jucat. Nu vreau să vorbesc despre prima repriză, pentru că în afară de penalty-ul care nu a fost penalty, nu a mai fost nimic. Nu poți să dai la un meci atât de important atât de ușor un penalty. Și dacă îl dai, trebuie să îl dai și la Omondi, după părerea mea a fost mult mai adevărat decât cel din careul nostru. Și mă întreb, a fost totuși locul 1 cu locul 3, cum să delegi un arbitru fără experiență și să îl aibă pe Feșnic la VAR? La primul gol, nici nu am văzut că verifică. De fapt, nici nu au verificat faza de penalty, nu a apărut pe ecran nimic. Nu este normal, adică și Feșnic a mers pe mâna unui arbitru care are două meciuri și jumate. Nu vreau să-i reproșez, pentru că a doua repriză a fost vina noastră. Dar în prima repriză, le-a dat penalty, faulturi, galbene, nouă nimic, poate la 60 de metri de poarta lor. Și la Fabry nu știu dacă a fost contact acolo, dar nu vreau acum să vă zic de arbitraj, pentru că noi am pierdut. Arbitrul a dat cu mare ușurință acel penalty care nu se dă, dacă te uiți la meciuri. Prea ușor dai penalty la un meci cu atâta miză, la primul contact, nu se poate da niciodată”, a fost discursul antrenorului utist legat de arbitraj.

Vreau să remarc și să apreciez dorința de a reveni”

Dar, Rednic a vorbit și despre păcatele echipei sale, pentru a ajunge la final tot la arbitru și la cum s-au raportat fotbaliștii săi la el. „În repriza a doua, în primul minut, singuri ne lucrăm. Nu vreau să dau nume, cu o pasă care nu-și avea rostul, nu era atacat de nimeni. După care ai superioritate în careu și vine Paraschiv și îți ia fața și înscrie. La golul 3, eu cred că noi eram vreo 7 în zonă și doar Paraschiv. Nimeni nu sare, nimeni nu blochează centrarea și dau gol. E greu de la 3-0, dar vreau să remarc și să apreciez dorința de a reveni. Mico a dat gol, dar a mai avut o situație mult mai clară, era mult mai aproape de poartă. A mai avut și Rareș, păcat. Eu le-am spus-o, e o echipă bună și în momentul când greșești nu te iartă și noi astăzi am făcut greșeli pe care nu trebuia să le facem și pe care nu le-am făcut în alte meciuri. Am căzut după penalty, e șocul,  plus nervii care au fost. Am văzut reacția jucătorilor și eu le-am zis de la început, la ședință, atenție cu arbitrul ăsta, că nu are experiență! Chiar dacă se întâmplă ceva, vedeți-vă de joc, dar ei, după ce am luat golul, au fost preocupați mai mult de arbitru decât de joc”, a adăugat „principalul” arădenilor.



„ Chiar îmi pare rău de copiii care au venit. La vârsta lor, ei nu înțeleg prea multe, dar au fost dezamăgiți”

Acesta a vorbit și despre atmosfera din tribune creată de copiii Aradului, care au dorit să suplinească absența fraților, părinților sau bunicilor lor. „ Chiar îmi pare rău de copiii care au venit. La vârsta lor, ei nu înțeleg prea multe, dar au fost dezamăgiți. Și felul cum ne-am comportat după meci…eram mai supărați și ai mei ar fi trebuit  să fie mult mai prezenți alături de ei și să-i aplaude pe copii. Fiindcă, jos pălăria la felul cum s-au comportat, atmosfera a fost ok. În schimb, noi nu am fost la nivelul lor, e clar și mai ales în repriza a doua”, a mai puncat Mircea Rednic.

Nu ne gândim la retrogradare, o să analizăm”

Odată cu acest eșec, UTA se uită de acum și sub ea, unde echipele amenințate cu barajul ar putea face puncte importante. „Nu ne gândim la retrogradare, o să analizăm, avem suficient timp până lunea viitoare, mai ales că nu le mai dau nici o zi liberă”, a încheiat „Puriul”, care de mâine va pregăti întâlnirea cu Petrolul, echipă preluată de Laszlo Balint.

Un comentariu

  1. Judecați generale și înfrângeri pe la alții pe bani chiar mai mulți. Nu e o scuza, dar tot Rednic ne arata ca e un gen de fotbal care începe să-l imite pe cel adevărat. Ce teren propriu, ce susținători, categorii dispărute. Nu numai la UTA. Cred ca și străinii abia așteaptă un Real – City, Acolo vad angajare și spectacol. La noi stau liniștiți, nederanjati cu familii și prietene. Și Realul sau City au familii și prietene. Pe ei ii țin GENA, pe ai noștri…. GINA.!! Și înfrângerile difera la noi. Una e sa te bata un senior din primele 6 și alta e s-ți tragă doua palme la tine acasă un servitor din OUT !!

    9
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button