UTA Arad

UTA a făcut (deja) record de puncte în play-outul SuperLigii: „Mă bucur că cei din conducere m-au susținut și până la urmă se văd roadele”







Prin victoria de la Iași, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a făcut record de puncte de când a revenit în SuperLigă și – bineînțeles – a jucat în sistemul cu play-off. Arădenii au acum 34 de puncte, cu unul mai mult decât acumulaseră în sezonul 2021-2022, cu Laszlo Balint și Ionuț Badea pe banca tehnică. Și mai au două partide la dispoziție, acasă, cu FC U Craiova și în deplasare, cu Dinamo, pentru a-și îmbogăți zestrea.


La finalul meciului din Copou, Mircea Rednic a fost rugat să tragă o mică concluzie. „Per total a fost bun acest sezon, se spunea că noi retrogradăm, că prima echipă care retrogradează e UTA. Când am început sezonul mi-a fost foarte greu, am muncit mult, am avut și probleme de sănătate. Suporterii la un moment dat nu prea au avut răbdare, mă bucur că cei din conducere m-au susținut și până la urmă se văd roadele. Am început greu, normal, când schimbi 20 și ceva de jucători…Au plecat, au venit 20 și ceva, pe unii i-am nimerit, pe alții nu, dar cred că acum am reușit să ne formăm un lot bun, echilibrat, există concurență. S-a văzut, în prima repriză am jucat cu Diogo fundaș dreapta, apoi a intrat Căpușă. În stânga, la fel, a fost Kemar Lawrence, după care a intrat Trif. E concurență, asta aduce plus la echipă”, a afirmat „principalul” arădenilor, care a fost chestionat și asupra stării sale de sănătate: „Cu inima stau bine, mai un medicament, mai o amețeală, asta e viața, dar mergem înainte”.


Vă reamintim că UTA este echipa ce a făcut și cele mai multe puncte din anul 2024, după FCSB, care s-a încununat aseară campioană a României. Arădenii mai joacă acasă, cu FC U Craiova și în deplasare cu Dinamo pe acest final de sezon.

9 comentarii

  1. BANII, sau povestea performantei la bogați. La noi nu funcționează, doar privind spre o Craiova șchioapă sau un Rapid bolnav de mărire. Nici chiar Becali nu se poate lauda cu investiții care rup gura târgului. Vinde din postura crescătorul de oi care pentru o brinza bună investește în recipiente nichelate la firme elvețiene. Ce este Coman ? Un autor de goluri jumătate de portar. În loc de garnitura a treia Dortmund, alege, firesc, banii arabilor care vor sa atragă lumea într-un desert și iluzoriu și trecător. Am băut o cafea în Dubai, pare sa fie certificatul de om cumsecade ! Banii la fotbal ? ENTUZIASM, PONDERARE, VALOARE.!! Banii, discuție între Liverpool și Aston Vila.!!

    20
    3
  2. Cu toată supărarea unora în spatele unor performante, nu se poate sa nu aducem măcar un minim omagiu conducerii. Vedem cum la,, mitici” sunt nominalizați toți componenții staff-ului conducerii administrative, mai rămâne femeia de servici !! O fi nu o fi Meszar fotogenic dar retinerea în media parca da echipei plus. Am spus odată jucătorul meciului, MESZAR , fapt care a stârnit aprobarea amuzanta a majorității. De multe ori Meszar e acuzat ca la nedreptăți nu iese în fatza . Bine face ! Un model de verticalitate, care îl duce pe primul loc la președinți.!!

    13
    7
  3. Mititelu și Craiova 1948 trebuie ajutati ! Au și echipa, au fost domni cu noi anul trecut înainte de baraj in ultimele minute de joc.Sa le întoarcem înapoi ce ne-au dat.Anul trecut ei erau în postura in care e UTA azi.Nu m-ar deranja daca le-am oferi înapoi 3 puncte (anul trecut a fost 1-1 și toată lumea a fost mulțumită.In ultimile 5 minute,la 1-1 ei pasau între ei că sa nu mai atace.

    11
    7
  4. Era un egal care convenea tuturor, în sensul că era irelevant pentru UTA, date fiind celelalte rezultate. Nu mai știu dacă îi ajuta sau nu pe olteni să își mențină locul în fața Voluntariului.

    Să nu uităm că am avut un gol de 2-0 anulat aiurea.

    Îmi pare rău de olteni, dar dacă e să merite să rămână, să o arate pe teren.

    Bine ar fi să-i îngropăm pe Dinamo.

    15
    0
  5. Și mai dă-i încolo pe Dinamo ca-s înconjurați de miliardari și multimilionari in euro, de la Țiriac, Badea, Borcea, și mulți alții și DD ,niste nesuferiți care s-au căcat pe ei că să-i plătească datoriile față de Rednic.De ce nu se implica Andone, Mateut, Rednic, Lucescu.Pentru că știu ce se întâmplă cu adevărat la Dinamo.Doar mass-media ii plânge de milă lui Dinamo.Dinamo trebuie sa piara definitiv de pe lista cluburilor de fotbal,și nu numai.Un lindic născut din Serviciile de Siguranță și Securitate din Romania sub ocupare sovietică care a făcut represalii și torționari asupra tuturor competitorilor de nivel apropiat.

    19
    0
  6. @ Ioan Jupanu

    Ti-e plin capul numai de blaturi, mai lasa-ne cu astea, ca o repeti in toate postarile tale !

    6
    2
  7. Io cred cu tarie ca UTA are sange albastru! UTA e creatia unui baron, a unui nobil! UTA este aici, numai din munca sportivilor, conducerilor, suporterilor, a comunitatii! UTA nu s-a infiintat la ordin, nu apartine vreunui minister …., nu daroreaza nimic, nimanui! Castigam/ pierdem, toti, pe teren, nu altundeva! Si mai ceva! Un pic de realism si bun simt nu ar strica! Locul 1 din play-out!? Serios!? UTA e pe locul 7-8, sper si …. atat!

    8
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button