UTA Arad

Mircea Rednic a vrut să renunțe la banca UTA-ei după remiza cu Voluntari, din toamnă: „Mi-ar fi părut rău, a trecut ceva timp de când nu m-am simțit așa”







Mircea Rednic scrie istoria postrevoluționară a „Bătrânei Doamne” a fotbalului românesc. Arădenii vor termina campionatul pe locul 7, pentru o clasare mai bună trebuind să ne întoarcem cu exact o jumătate de secol în urmă. În 1974, UTA era pe locul 5 în Divizia A, 5 ani mai târziu urmând prima retrogradare din existența clubului și mai apoi mai multe prezențe pe scena eșalonului secund decât în elită.


Astăzi, numele „Puriului” a fost scandat la scenă deschisă de publicul arădean, care l-a mai și criticat în acest sezon, în special în prima parte a sa. Iar Mircea Rednic recunoaște că la un moment dat și-a dorit să o părăsească pe UTA și indicat și momentul precis, după 0-0 cu FC Voluntari. Adică la o lună de la infarctul suferit și după ultima apariție pe arena „Francisc Neuman”, înaintea de plecarea în „exil”, la Oradea, Sibiu și Cluj. „Au fost momente în care am avut discuții cu domnul Meszar și chiar doream să-mi dau demisia, să mă retrag. A fost după Voluntari sau ceva, veneam și după un infarct și eram așa în balanță, ce fac, continui? Pot să mă duc mai departe sau îmi termin treaba? Asta a fost la început când am văzut că și lumea, nu foarte multă, nu avea răbdare. Țineți minte că tot timpul am zis răbdare, răbdare, răbdare, că știu ce înseamnă. Dacă sunt lăsat să îmi fac meseria, o să reușesc. Chiar dacă nu avem un buget mare, de exemplu nu ne comparăm cu bugetul echipei lui Mititelu”, a precizat experimentatul tehnician al „roș-albilor”.


Întrebat dacă a luat decizia bună să rămână pe banca UTA-ei, Mircea Rednic a spus fără să clipească: „Mi-ar fi părut, aici mă simt foarte bine. În momentul când lumea te apreciază și mai ales la vârsta mea frumoasă…Sper să mai trăiesc câțiva ani și să fie bine, să reușim, să nu ne mulțumim cu puțin. Eu în discuția pe care am avut-o cu domnul Meszar la început, el tot îmi spunea să nu retrogradăm. Eu cred că la Arad se pot face lucruri frumoase cu muncă, disciplină. Sunt sigur că și sponsorii o să vină, pentru că se lucrează serios, la noi obiectivul este performanța. Am fost la un punct de play-off, iar acum spun că vreau altceva. Întotdeauna am zis că îmi doresc să fac mai mult decât au făcut ceilalți. Eu nu am nimic de împărțit cu nimeni, nici cu politicul, cu nimeni. Eu dacă sunt lăsat, îmi fac meseria, îmi respect meseria, mă simt foarte bine aici, nu am motive să plec. Chiar s-a discutat cu domnul Meszar să schimbăm contractul, să mărim durata contractului”. Întrebat, însă, câte salarii are restante, Rednic a adăugat: „La mine nu contează asta, cea mai mare satisfacție sunt rezultatele. Mai aveam două pârțuri și mă duceam, așa nu mă gândesc la bani…Dar totuși, hai să ne respectăm antrenorul…”.

În fine, fostul internațional a recunoscut franc că nici măcar el nu credea cu adevărat în clasarea pe locul 7 în SuperLigă, adică primul din play-out. „Nu credeam, recunosc. Să fiu sincer, nu credeam, nici voi nu credeați la felul cum am început. Am văzut iar texte, 43 de jucători, dar a meritat. Și în alți ani, tot cam pe acolo ați fost, la alte echipe sunt 30-35, dar nu au avut rezultate. Noi acum am avut rezultate și nu numai. Vorbesc despre felul cum joacă echipa, jucătorii au prezență, chiar mi-a plăcut astăzi. Am reușit să formăm o echipă puternică, un grup pozitiv, un grup care se respectă, toți trag la aceeași căruță. Sunt modești, prezenți, respectuoși față de tot ce se întâmplă aici, față de club, față de suporteri, de conducere și rezultatele au venit. Am marcat 15 goluri în play-out, avem 37 de puncte, e record de când e UTA în Superligă. Mulțumesc jucătorilor, am fost inspirat, mulțumesc conducerii, domnului Meszar, pentru că m-a susținut. Important e ca eu să găsesc înțelegere cu conducerea și să putem continua împreună”, a mai declarat Mircea Rednic.

În fine, antrenorul de 62 ani a recunoscut că avea nevoie de „cura UTA” pentru cariera sa. „A trecut ceva timp de când nu m-am simțit așa, când ai rezultate lumea te apludă, e aproape de tine. Am avut perioadă proastă la început nu știam dacă rămân sau nu, am avut spirjin de la conducere, asta mi-a dat încredere. Am mai suferit înăuntru, am pus suflet și am fost convins că până la urmă reușesc. Asta împreună cu cei din conducere, cu jucătorii, cu suporterii care și-au dat seama că vrem mai mult, nu doar salvarea de la retrogradare. Putem să facem lucruri frumoase aici și cu un buget mic. Sper ca la anul lumea să înțeleagă că vrem altceva la Arad, vrem play-off, am demonstrat că într-un sezon dificil, pornit de la zero cu mulți jucători noi, am format un grup, în primul rând. Adică e atmosferă, sunt băieți cu bun simț, disciplinați, ambițioși și cu antrenamente moderne. Se poate și cu  zâmbetul pe buze, cu o glumă care să atingă puțin la momentul potrivit”, a încheiat Mircea Rednic.



Palmaresul lui Mircea Rednic pe banca UTA-ei în meciurile oficiale (campionat, cupă și cele două meciuri de baraj cu Buzăul) este de 20 de victorii, 16 remize și 13 înfrângeri. Vă reamintim că în anul 2024, doar campioana FCSB a făcut mai multe puncte decât formația arădeană în SuperLigă.

Un comentariu

  1. Inteleg sensibilitatile lui Rednic …. daca il privesc prin prisma istoricului sau medical, la UTA! In rest ca sunt comentarii, mourinihi…, druckeri, etc, e ceva normal la un club, la suporterii, care „s-au hranit” de generatii cu ….. istorie, cu mitul Baronului, cu mitul Feyenord! Avem contestari la cluburi imense gen, Real, Barca, Bayern…. d’apai la noi! Vrem si noi sa traim „istoria”! In rest, Rednic, nu a fost contestat, nu i s-a cerut demisia, baietii au fost sustinuti indiferent de locul in clasament si de locatie! Au existat exagerari, iesiri in decor, suporteri care au sarit calul….. dar, foc de paie! Oamenii il vor sustine in continuare! Sa vedem daca si conducerea poate tine „isonul” financiar aferent performantei sportive! Ma rog! Cu respectarea fair- play-ului financiar asa cum cere regulamentul! Hai UTA!

    19
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button