UTA Arad

Rareș Pop prinde echipa etapei LPF, la ultimul meci în fața publicului arădean! (Și) Stork îi ia fața lui Rednic + FOTO







UTA a câștigat și matematic play-outul SuperLigii după 3-1 cu FC U Craiova, a treia victorie consecutivă pentru echipa lui Mirea Rednic. Jucătorul meciului în opinia LPF a fost olandezul Kevin Luckassen, care a marcat primul gol al arădenilor, însă în echipa rundei cu numărul 8 din play-off/out a intrat Rareș Pop.


Mijlocașul de 18 ani a înscris al doilea gol al „roș-albilor” chiar la ceea ce ar putea fi ultima sa partidă din calitate de fotbalist al UTA-ei, la Arad. „A fost ultimul meci, am fost iubit, sunt iubit aici la Arad. Le mulțumesc tuturor pentru susținere, pentru cuvintele bune, au fost mereu alături de mine. Îmi place atmosfera de aici, la Arad e tot timpul diferit, e altfel față de restul lumii. Dar eu oriunde aș fi voi juca în așa fel încât să fiu iubit”, spunea Pop la finalul disputei de pe „Francisc Neuman”.


Este prima nominalizare a puștiului arădean în echipa rundei în acest sezon și asta la chiar ”The last dance” (ultimul dans), așa cum cum s-a exprimat clubul UTA pe facebook. ”A marcat un gol și a avut o prestație aplaudată în picioare de suporterii arădeni, la ultimul său meci pentru echipa care l-a format” – a motivat revista LPF, care – probabil – știe că Pop nu va juca și la București, cu Dinamo.

Evident, cei de la LPF l-au ignorat din nou pe Mircea Rednic și l-au desemnat pe Bernd Storck, antrenorul lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Covăsnenii au câștigat clar la Constanța, într-un meci – însă – mai degrabă inutil, spre deosebire de cel al UTA-ei care a câștigat matematic play-outul.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 8-a din play-off şi play-out: Fernandez (FC Voluntari) – Benzar (FC Botoșani), D. Ciobotariu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), R. Silva (Universitatea Craiova), Dumitrescu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Ştefănescu (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Muhar (CFR 1907 Cluj), R. Pop (UTA Arad), Bani (Dinamo) – Safranko (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Otele (CFR 1907 Cluj). Antrenor: Bernd Storck (Sepsi OSK Sf. Gheorghe).



Mini-galerie foto semnată de Bogdan Berlovan, de la meciul UTA – FC U Craiova 3-1

2 comentarii

  1. Felicitari Rares ! Succes la BAC ! Tot Aradul te iubeste si aradenilor le pare rau ca pleci in Giulesti ! Acolo este Ferentari , Rahova , cartiere rau famate ale Capitalei.Speram sa ramai acelesi baiat cuminte , un barbat responsabil atat fata de fotbal cat si fata de studiile pe care le vei urma .Mult succes Rares ! Sa nu uiti Aradul si UTA niciodata !

    25
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button