UTA Arad

Alexandru Roșca are de ales între UTA și Șelimbăr după sezonul reușit din Liga a 2-a: „Vreau să simt că am șansa să joc!”






Până la această oră, Mircea Rednic nu s-a decis 100% asupra portarilor cu care va aborda sezonul 2024-2025 al SuperLigii. Există doar supoziții legate de renunțarea la serviciile ucraineanului Danylo Kucher, în timp ce pentru rămânerea lui Florin Iacob ar fi ceva discuții, dar neconcretizate încă.

Prin urmare, UTA s-ar putea uita și către portarii tineri. Pe unul dintre ei l-a avut în curte și în campionatul recent încheiat, Denis Lungu Bocean (21 de ani), în timp ce pe Cristian Blaga (20 de ani) și Alexandru Roșca (21 de ani) i-a trimis să joace la Corvinul, respectiv Șelimbăr.

Iar Roșca chiar a avut un sezon excelent la gruparea sibiană, în special în sezonul regular. A încasat 9 goluri în 18 partide, Șelimbărul având a doua cea mai bună defensivă înainte de play-off (alături de Mioveni), după campioana Unirea Slobozia. Apoi, în play-off, avea să mai încaseze alte 12 goluri, în condițiile în care sibienii au jucat fără nicio miză. Prestațiile constant bune l-au propulsat și la echipa națională de tineret, unde – însă – Daniel Pancu nu i-a oferit bucuria debutului.

În cele din urmă, formația pregătită de Claudiu Niculescu a terminat sezonul pe locul 3, însă, ca și Corvinul, nu are drept de promovare. Ambele or vor lua de la capăt în această vară și Șelimbărul chiar ar dori să-l cumpere pe Roșca, activând o clauză din contractul de împrumut făcut cu UTA. Asta, bineînțeles, dacă și fotbalistul e de acord să devină „călăreț” cu acte în regulă. „Știu că cei de la Șelimbăr vor să mă cumpere, dar nu știu cât e suma, nici nu e treaba mea. În schimb, trebuie să-mi dau acordul și la această oră sunt nehotărât. Probabil, o să mai aștept o săptămână-două până să accept transferul defintiv la Șelimbăr, căci vreau să văd ce planuri are UTA cu mine. Tot ceea ce vreau este să joc sau cel puțin să simt că am șansa să joc. Normal că aș vrea să rămân la UTA, până la urmă visul meu este să apăr în Liga 1, dar nu știu câtă nevoie e de mine. Nimeni nu mi-a comunicat nimic până la ora asta, știu că unii jucători împrumutați au fost contactați să se prezinte la trialuri sau la reunire, dar la mine nu a fost cazul. Sau cel puțin, deocamdată. Nu e nici o problemă, eu mă întorc fără probleme și la Șelimbăr, mă simt apreciat acolo și simt că pot avea un sezon cel puțin la fel de bun, dacă nu peste acesta. Ni s-a spus că la anul vom avea și drept de promovare, însă în primă fază obiectivul ar fi intrarea în play-off. Așadar, tot ce-mi doresc este să am continuitate în evoluții, e foarte important la vârsta mea acest lucru”, ne-a mărturisit Roșca.

De la UTA, acesta a mai ținut legătura doar cu antrenorul de portari, Dan Țapoș. „Am mai vorbit la telefon după meciurile pe care le-a văzut și el. Îmi spunea la ce faze puteam face mai mult, m-a mai și lăudat, am o relație bună cu nea’ Dan. În schimb, despre viitorul meu la UTA sau la un alt club nu mi-a spus nimic, probabil nu știe nici dânsul nimic sigur”, a adăugat tânărul goal-keeper, care mai are contract cu „Bătrâna Doamnă” până în vara anului 2025.

Goalkeeperul originar din Iași nu e deranjat că nu a îmbrăcat încă tricoul naționalei într-un meci oficial. „M-am bucurat de cele patru convocări la tineret, nu e puțin lucru să ajungi acolo. Concurența e mare când joci pentru România, eu voi face tot posibilul să-mi conving antrenorii că merit să joc, dar asta voi reuși doar dacă voi juca constant și la anul, indiferent de eșalon”, a încheiat utistul.

Din informațiile noastre, CSC Șelimbăr îl poate cumpăra pe Alexandru Roșca de la UTA pentru 20 de mii de euro plus TVA.

3 comentarii

  1. Portarii la UTA. Cu multe reușite dar și cu așteptări reînoite. Compartiment în atenție speciala, cum au fost atacanții. Iacob, cu contribuția cea mai cuprinzătoare. Are puncte câștigate singur, dar tot singur a scăpat prin alonja minima, altele. Kucer, adus ca un fel de smurd, a recuperat un deficit de pregătire, a urcat titular, și a pierdut mult la o partida cu Dinamo, fără mza, fără tensiune. Are partizani pentru o rămânere, dar doar secvențial în tribuna. Tânărul Lungu nu a putut întra când era vorba de puncte, și nici cu Dinamo, când era vorba pe la porți. Roșca, spune singur, mai are de perfecționat. Am văzut și noi. Pe la ieșiri, goluri de la 25m lovituri directe. Rednic la portari are de lucru serios, mai ales ca se vrea mai mult. Multe echipe dau credit portarilor tineri, indiferent de gafe. Vrem calitate, dar nu înaintea unei stabilității cucerita cu greu. Pixul la dom’ Rednic.!!

    15
    0
  2. La portari avem o singura mare problema,de multi ani incoace..Ne este teama sa le dam incredere(antrenorilor)…Raportul calitate pret ar putea fi cu un portar bun,platit si doua rezerve din produsele UTA-ei dar tinerii vor sa joace,chiar daca in Liga a 2-a…Eu ii inteleg perfect,intr-un anumit fel…
    Adevarul este ca mereu am fost la limita rezultatelor dar cand,de exemplu, a gresit flagrant Kucher si inca vreo 3 balbe mari,ce ar mai fi contat introducerea lui Lungu?
    Nu stiu ce sa zic si nici nu conteaza parerea mea….Se pare ca se merge in general pe portari tineri,poate echipe care fac mici exceptii…
    E un rebus greu,pentru avansati….Ca sa integrezi un portar tanar cu experienta mai putina,ai nevoie de o aparare „beton”…
    Si ca sa fiu obiectiv pana la capat,noi nu am avut un lider incontestabil,in nici un compartiment…Prestatii inconstante,la absolut toti,fara exceptie…
    Nu ii proslavesc osanale lui Coach,Mister Rednic dar a reusit sa faca un conglomerat,un compromis pe undeva…
    E foarte bine ca se incearca pastrarea salariilor de bun simt…dar trebuie avut grija mare de structura,de sasiu…
    LA MULTI ANI TUTUROR CU NUMELE CONSTANTIN SI ELENA!

    13
    1
  3. Imi asum ideea pe care o voi scrie acum….Balgradean,ar putea fi o varianta de luat in calcul,oare???Iacob in egala masura(daca Florin nu vrea un upgrade,sa plece,macar ca se simte bine la Horea) si ce vor Rosca sau Blaga…dar ce se intampla cu Lungu,in acest caz???
    E vacanta dar asa cum se spune…”doar maine nu-i poimaine” si reunirea lotului de pe 5 iunie ,bate la usa…
    Nu doarme nimeni,mai ales noi,patimasii….

    13
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button