UTA și-a anulat amicalul cu campioana Albaniei și rămâne cu trei adversari în Slovenia! Lotul pentru cantonament – în plină formare

UTA are zi plină înainte de a călători miercuri până la Rogla, în Slovenia. Mircea Rednic conduce două antrenamente azi la Arad, dar – cum spuneam și aseară – sunt ore calde și în birouri, unde sunt așteptați în special Omondi și Stolnik pentru a-și reînnoi contractele. Altfel, e greu de crezut că se vor îmbarca în autocarul spre stațiunea montană din Slovenia.
Altfel, arădenii au aflat de la albanezii de la FC Egnatia că amicalul programat sâmbătă, pe 22 iunie, cade. Campioana Albaniei și-a modificat puțin programul, ajunge doar vineri noaptea în Slovenia și nu dorește să intre pe teren câteva ore mai târziu contra UTA-ei. Prin urmare, „roș-albii” rămân să joace trei partide de verificare la Rogla, cu bosniacii de la Borac Banja Luka, pe 24 iunie (luni) și cei de la FK Sarajevo, pe 28 iunie (vineri), dar și formația din Serbia, Napredak Krusevac, de pe 30 iunie (duminică). ”În funcție de condițiile tehnice de la fața locului, amicalele UTA-ei din Slovenia vor fi transmise în direct pe pagina oficială de YouTube a clubului”. – anunță clubul arădean.
După această ultimă partidă, arădenii se întorc acasă, pentru a intra în linie dreaptă pentru startul sezonului în SuperLigă, programat în weekendul 12-14 iulie.
Altfel, se pare că Ibrahima Conte a ajuns de aseară la Arad, Imoh Ezekiel ar trebui să sosească și el azi, în timp ce – probabil – israelianul Halaf și portughezul Pedro vor ajunge direct în cantonament.
Și jamaicanu’? E istorie deja? Că nu e nici in lotul pt Copa America…