Georgia ne-a încurcat socotelile: România – Olanda – în optimile de la Euro! Care sunt celelalte meciuri din faza a doua și când se dispută ele?

Pentru că România va juca în optimile de la EURO 2024 cu Olanda, locul trei din Grupa D. În cazul în care Georgia și Cehia nu câștigau cu Portugalia și Turcia, România ar fi întâlnit-o pe Slovenia în optimi.
Meciul României cu Olanda se va disputa pe 2 iulie, de la ora 19:00, pe stadionul din Munchen, unde prima noastră reprezentativă și-a început parcursul de la EURO 2024, cu marea victorie cu Ucraina, 3-0.
La finalul fazei grupelor avem parte de următoarele dueluri:
Elveția – Italia – 29 iunie, ora 19
Germania – Danemarca – 29 iunie, ora 22
Anglia – Slovacia – 30 iunie, ora 19
Spania – Georgia – 30 iunie, ora 22
Franța – Belgia – 1 iulie, ora 19
Portugalia – Slovenia – 1 iulie, ora 22
Olanda – România – 2 iulie, ora 19
Austria – Turcia – 2 iulie, ora 22
O victorie cu Olanda aduce o confruntare cu învingătoarea din meciul dintre Austria și Turcia. Pe aceeași jumătate de tablou mai sunt meciurile Anglia – Slovacia și Elveția – Italia, așa că, în cazul în care ajunge în semifinale, „tricolorii” vor juca împotriva uneia dintre aceste patru echipe.
FOTO: Sorin Dan Cârstea

