Fotbal juniori

Peste 250 de copii s-au întrecut la ediția a 5-a a „Captain`s Cup”, dar toți au fost câștigători! + FOTO









„Lumea mă strigă căpitane, așa s-a născut numele acestei competiții”, spunea Sorin Botiș la prima ediție a „Captain`s Cup”, desfășurată în anul 2018. În anii marcați de pandemia de COVID, competiția din Bujac a luat o pauză, dar a revenit în forță în 2022, ocazie cu care a și fost inaugurat „Nou Camp”. Este vorba despre noul teren al familiei Botiș, de pe strada Dimitrie Țichindeal, acolo unde a avut loc a și a cincea ediție a „Captain`s Cup”.

Meciurile s-au disputat sâmbătă și duminică, în ultimele două zile din luna iunie. Au participat aproximativ 260 de jucători, de la 19 echipe la trei categorii de vârstă: CS Pâncota, Atletico Arad, Lupo Adidan, Zimandu Nou, Sporting Arad – Grupa A, Ponorul Vața, CS Inoan Arad, Progresul Pecica, Olimpia Bujac, Înfrățirea Iratoșu – Grupa B (2014-2015), respectiv  UTA, CS West Arad, CS Inoan, Victoria Nădlac, Olimpia Bujac – Grupa A, Sporting Arad, Progresul Pecica, Fotbal Kids Arad, Înfrățirea Iratoșu – Grupa B (2012-2013). Și toate au ieșit câștigătoare.

Fostul căpitan al UTA-ei a fost mulțumit de rezultatul final, mai ales că a reușit să le ofere participanților, pe lângă medalii și diplome de participare, dulciuri, iaurturi, dar și o masă caldă. Dar mai ales bucuria de a juca fotbal în condiții bune. Eric Wild, Raul Marinescu sau Gabriel Iazbinscky i-au dat o mână importantă familiei Botiș, lângă Sorin aflându-se mama și tatăl său. Festivitatea de premiere a fost făcută de Roland Nagy, fostul mare fotbalist al UTA-ei, formație pe care a și antrenat-o în Liga a 2-a.

Botiș: „Organizez acest turneu pentru a promova, în special, sportul de masă și implicit fotbalul”

Concluzia cele de-a cincea ediții a „Captain`s Cup” a tras-o chiar…căpitanu. „Organizez acest turneu pentru a promova, în special, sportul de masă și implicit fotbalul, la o scară, să zic așa, mai largă. Practic, ne adresăm echipelor sau cluburilor private, care – poate – nu au un an competițional normal. Sau, poate, nici copii suficienți de aceeași vârstă și de același nivel valoric. Și atunci am încercat să aducem în prim plan și copiii care fac sport de plăcere, pentru a se bucura de mișcarea în aer liber, cu reguli de competiție. Au fost în jur de 250-260 de copii și vă spun asta pentru că atâtea pachete am cam dat la final prin implicarea sponsorului nostru, Danone, în care am mai adăugat eu ceva ca și organizator. Antrenorii au primit câte un tricou din partea organizatorilor, părinții au primit aplauze de la copii sau, invers, au oferit aplauze și ne bucurăm că la sfârșit, copiii au fost entuziasmați și fericiți. Vreau să menționez sprijinul pe care l-am primit și de această dată de la Centrul Municipal Cultural și Centrul Județean Cultural, prin proiectele pe care le fac și cu care susțin activitatea sportivă a clubului Olimpia Bujac. Mă sprijină mult și Seminte.ro, mențin gazonul verde prin implicarea lor.  Dar, mai sunt alți colaboratori, parteneri care au pus sumărul la facerea acestui proiect sau a bazei în sine. Dar, în mare, eforturile financiare sunt ale mele și lucrez în permanență la baza sportivă. În primul rând, am nevoie și de timp pentru a mă bucura de fiecare etapă pe care o parcurg vis-a-vis de punerea la punct a întregii baze sportive. Poate nu aș fi atât de fericit să o termin rapid, sunt mai bucuros, mai satisfăcut dacă parcurg atent toate etapele”, a declarat Sorin Botiș.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button