Diverse

Începe înscrierea la universitatea arădeană de stat









De luni, 8 iulie, se pot depune dosarele pentru admiterea la  Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Pentru anul universitar 2024-2025, universitatea arădeană de stat oferă 800 de locuri la buget și peste 3 000 de locuri cu taxă, pentru  licență și master la cele 9 facultăți ale universității: Facultatea de Design, Facultatea de Educație Fizică și Sport, Facultatea de Inginerie, Facultatea de Inginerie Alimentară, Turism și  Protecția Mediului, Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială, Facultatea de Științe Economice, Facultatea de Științe  Exacte, Facultatea de Științe Umaniste și Sociale, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”.

De precizat că locurile bugetare se repartizează anual, în funcție de media obținută de studenți la finele anului de studiu. Astfel, dacă pentru anul I, locurile bugetare se atribuie în funcție de media de admitere, în anii următori acestea revin studenților cu cele mai bune medii obținute la final de an.

Înscrierile pentru admitere se vor desfășura în perioada 8 – 24 iulie la centrul unic de înscriere din Bd. Revoluției nr.72 (Palatul BNR) și 8-23 iulie pentru programele de studii care au prevăzute probe de admitere.

Programul înscrierilor este de luni până vineri între orele 9-17, iar sâmbăta și duminica între orele 9.00-13.00.

De asemenea, se pot face înscrieri online pe platforma dedicată admiterii 2024.  De anul acesta universitatea pune la dispoziția candidaților numărul de telefon 0745 157054, unde pot obține, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00 detalii legate de admitere. 

Toate informațiile privind programele de studiu, metodologia de admitere, actele necesare pentru înscriere pot fi consultate și pe site-ul www.uav.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button