Fotbal judetean

Belenii au avut un sezon bun, dar simt că pot mai mult: „Echipa este competitivă, vrem să ne închegăm și mai bine”






După sezoane în care a cochetat cu ligile inferioare, CS Beliu a devenit una dintre certitudinile Ligii a IV-a Arad. Formația lui Costel Filipaș a încheiat sezonul 2023-2024 la mijlocul clasamentului, pe locul 8, cu 42 de puncte și un bilanț de 11 victorii, 9 egaluri și 8 înfrângeri. Golaverajul e net pozitiv, 62-38, belenii lăudându-se și cu al 5-lea  atac și a șaptea apărare din campionat.

Chiar dacă a existat și acel episod nefericit din derby-ul zonal cu Național Sebiș, după care belenii au strâns aproape 20 de etape de suspendare, concluzia sezonului e pozitivă. Sunt foarte mulțumit de comportarea băieților și de jocul exprimat. Dacă facem o comparație cu anii trecuți eu zic că este foarte bine, am crescut mult și cred că raportat la jocul nostru, meritam poate să fim un pic mai sus în clasament decât acest loc 8, oricum bun pentru noi. Au contat, din păcate, suspendările din tur, apoi în retur ne-am reglat și cred că am demonstrat că suntem una dintre echipele bune ale campionatului. Să nu uităm că am învins de două ori Păulișul, câștigătoarea Cupei și în afară de primele două clasate, Viitorul și Sântana, am luat puncte cu toate echipele bune. Am reușit și câteva victorii la scor, așa că suntem în grafic și pot spune că ne-am făcut treaba, susține Costel Filipaș, care și-a dus echipa și până în faza sferturilor de finală, unde – însă -a cedat greu (0-1) pe terenul finalistei Frontiera Curtici.

Filipaș: „ Echipa este competitivă și lotul va fi în mare același”

Din punct de vedere financiar sezonul nu s-a încheiat încă la CS Beliu și – probabil – în funcție de cât de repede se va reuși acest lucru dinspre autoritățile locale misiunea lui Filipaș în ținerea pe loc a jucătorilor săi va fi cu atât mai ușoară. Deocamdată, reunirea lotului a fost amânată până pe 15 iulie, dar asta și datorită faptului că nu există o dată certă pentru startul noului sezon în Liga a 4-a. Șefii AJF Arad încearcă să bată în cuie numărul formațiilor, căci la unele încă domnește incertitudinea. „Nu avea rost să ne grăbim, mai ales că nu știm exact ce va decide AJF-ul cu structura campionatului și data de începere a sa. Știu doar că echipa este competitivă și lotul va fi în mare același, poate vom mai aduce doi jucători peste nivel și 1-2 juniori, în rest stăm bine și vrem să ne închegăm și mai bine. Condițiile sunt bune, avem bază și teren ok, iar Primăria este lângă noi. Oamenii de aici ne susțin și vrem să îi răsplătim cu rezultate pozitive, așa că ne dorim să facem o treabă și mai bună în sezonul viitor”, mai spune adaugă Filipaș.

Din 2018, comuna Beliu are o bază sportivă nouă, cu o tribună de 500 de locuri și vestiare moderne și spațioase, iar Primăria dorește să aducă pe viitor îmbunătățiri și la nivel de gazon. După data de 15, belenii și-au fixat și amicale în special cu echipe bihorene, CA Oradea, CSO Ștei, CSM Salonta sau Crișul Sântandrei, dar și din zonă  Gloria Lunca Teuz Cermei sau CS Socodor.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button