UTA Arad

UTA scapă de interdicția la transferuri la UEFA, Rednic își poate folosi achizițiile cu Rapidul!






Peste doar patru zile, UTA intră pe teren pe puncte în noul sezon al SuperLigii. Arădenii o găzduiesc pe Rapid, sâmbătă seara (ora 19,15), iar Mircea Rednic trebuie să aibă la dispoziție toți jucătorii valizi. Adică și cele șapte transferuri făcute până acum în această vară și care au și sosit la Arad, portarii Popa și Iliev, fundașul Râpă, mijlocașii Van Durmen, Halaf și Cîmpanu și atacantul Dumiter. Probabil și pe Costache, însă se mai așteaptă un act de la Apollon Limasol înainte ca mijlocașul de 25 de ani să semneze contractul cu arădenii.

Pentru asta, însă, gruparea arădeană a trebuit să scape de interdicția la transferuri impusă de UEFA în primăvară, ca urmare a memoriilor depuse de trei dintre fotbaliștii plecați în iarnă de la Arad. Este vorba despre Ivaylo Markov, Aleksandar Vucenovic și Kyvon Leidsman, în contul cărora UTA a trimis în total aproximativ 100 de mii de euro pentru a scăpa de sancțiune și a-i pune la dispoziția antrenorului său și pe jucătorii transferați în această vară.

Pe site-ul UEFA, clubul UTA încă apare cu interdicție, dar – în mod normal – aceasta va dispărea când și fotbaliștii în cauză vor confirma că le-au venit banii de la Arad.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button