Șoimii Lipova - Liga 3 arhivă

E gata, Șoimii Lipova se retrage din Liga a 3-a! Stamate: „Nu credeam că vom ajunge aici, vom informa și Federația Română de Fotbal”






Față de sezonul 2023-2024, județul Arad pierde trei echipe la nivelul Ligii a III-a. Două dintre ele au retrogradat sportiv, este vorba despre CS Socodor și ACB Ineu, iar cealaltă, Șoimii Lipova (locul 6 în seria a 8-a), tocmai a aruncat prosopul. Gruparea de pe malul Mureșului e copleșită de datorii, iar autoritățile locale au ajuns la concluzia că nu mai pot finanța și activitatea curentă, adică un nou sezon la nivelul eșalonului terț. Clubul nu se va desființa, iar echipele de copii și juniori și celelalte secții (skandenberg, volei, tir cu arcul, judo și șah) vor continua să funcționeze.

Stamate: „O să ne plătim datoriile, dar nu se mai poate finanța actualul sezon”

Practic, Federația Română de Fotbal va lua oficial la cunoștință în zilele ce urmează că Șoimii Lipova se va retrage din Liga a 3-a, urmând să găsească o variantă de a completa seriile din vest, cel mai probabil cu hunedorenii de la Minerul Lupeni (învinsa din barajul de promovare cu Viitorul Arad). Teoretic, mai trebuie dat un vot în Consiliul Local Lipova pentru retragere, însă e vorba despre doar o chestiune procedurală ce va fi completată cel mai probabil miercuri. Din informațiile noastre, clubul ar fi avut nevoie în continuare de aproximativ 2,6 milioane de lei pentru a-și continua drumul în Liga a 3-a și a-și plăti – în paralel – datoriile din spate. „Luni am avut discuția finală cu domnul primar Florin Pera, câțiva consilieri locali și membri ai Consiliului de Administrație al clubului și am ajuns la concluzia că retragerea echipei din campionatul Ligii a 3-a e singura variantă ce ne-a rămas la dispoziție. Nu dorim să desființăm clubul și chiar să ne achităm de datorii către jucători, antrenori sau furnizori, însă nu se mai putea finanța actualul sezon. Pe undeva, îmi pare rău că i-am mai adunat pe băieți la cele două-trei săptămâni de pregătire, că l-am pus în special pe antrenorul Norbert Polgar într-o postură neplăcută, eu sper ca el să rămână la Șoimii Lipova și să se ocupe de grupele noastre de copii și juniori. Acum avem două, dar mai dorim să înființăm încă două. Ne pare extrem de rău că am ajuns în această postură, nu m-aș fi gândit niciodată când am venit la club vara trecută. Poate greșeala mea ca și conducător este că nu am făcut un audit la club, audit care se va face acum, însă pentru echipa de Liga a 3-a e prea târziu, din păcate. Încheiem un ciclu de 12 ani, început din Liga a 6-a, fiind în patru rânduri angrenați în lupta pentru promovarea în Liga a 2-a”, ne-a declarat Virgiliu Stamate, președintele celor de la Șoimii Lipova, care a început să le dea actele în mână jucătorilor aflați sub contract cu clubul.

Lipova a fost în patru rânduri aproape de promovarea în Liga 2-a

Acesta preluase mandatul în vara anului trecut de la Radu Pop, cel care a condus gruparea de pe malul Mureșului din anul 2012. Promovarea în Liga a 3-a a venit în vara lui 2018 după 7-1 la general în barajul cu bihorenii din Diosig. De atunci, lipovanii au fost aproape de Liga a 2-a, după două locuri secunde (când echipa de pe locul 1 promova direct) în seriile din care au făcut parte și tot atâtea prezențe în semifinalele barajelor de promovare. După ce se va retrage din Liga a 3-a, Lipova ar trebui să o ia de la capăt din ultimul eșalon județean arădean (Liga a 6-a), dar se pare că acest lucru nu se va întâmpla. Sau cel puțin nu în sezonul 2024-2025.

Rămâne pustiu noul stadion din Lipova?

Important de spus că în toamna anului 2022, la Lipova s-a inagurat noul stadion construit din banii Companiei Naționale de Investiții. Acesta numără 1500 de locuri, dar nu se laudă cu cel mai bun gazon. Acum, oficialitățile locale din Lipova sunt dispuse să le închirieze gratis stadionul celor de la Viitorul Arad, formația patronată de Giovanni Catanzariti, care a promovat în această vară în Liga a 3-a și nu are o casă a sa. Deocamdată se poartă discuții, fără un răspuns clar din partea omului de afaceri italian.

După Crișul au urmat „șoimii”

Interesant este că vara trecută, tot din rațiuni financiare, județul Arad a mai pierdut o formație de Liga a 3-a cu pretenții de play-off și chiar de promovare. Este vorba despre Crișul Chișineu Criș, care, ca și Lipova, apucase să joace în tururile inaugurale ale Cupei României. Acum, „șoimii” au fost eliminați chiar în primul tur de ACB Ineu (scor 3-1), un alt club care are probleme să-și continue activitatea în această vară.

 

12 comentarii

  1. Oare de ce sa retras fostul președinte? Încă de anul trecut erau în moarte clinică. Cum să preiei un club fără să faci un audit?

    1
    2
    1. Eh, ce să vezi ca stimabilul și onorabilul domn Stamate a omis (intenționat cred) sa spună ca până să plece Pop de la Șoimii s-a făcut un audit și mai mult și Curtea de conturi a fost, timp în care el (nr. Stamate) era marele președinte de club și Pop președinte de secție de fotbal. Prin urmare ce sa înțelegem că Stamate în calitatea lui de cel mai mare în acel club (pe acte) a preluat o funcție mai mică fără sa știe ce preia? Dacă a fost așa e trist ca să nu zic altfel ca să nu se interpreteze a fi o jignire. Prin urmare pot concluziona că un om care nu-și recunoaște propriile greșeli e lipsit total de caracter. O seară frumoasă.

      3
      0
    2. Ioane, e usor a spune vorbe, cand nimic nu ai a spune…stamate nu a preluat clubul in 2023, el e acolo din 2019, a fost presedintele clubului, adica cel ce coordona si aproba deconturile tuturor sectiilor! Stia foarte bine cati bani intra si unde de cheltuie, stia foarte bine situatia financiara si logistica. Audit a fost la club pe 2022, curtea de conturi a verificat acelasi club in 2023, deci ce nu stia stamate? Nu stie sa managerieze nimic, de la viata personala la asa-zise afaceri, faptul ca ai fost fotbalist nu te califica in manager de club sportiv. S-a crezut zmeu, dar este un simplu yesman si s-a dovedit ca nu ajunge!

      3
      0
  2. Uite așa, încet-încet, dispare sportul de performanță din orașele județului. Administratori de doi bani. Va fi ajuns din urmă blestemul lui Radu Pop.

    3
    1
    1. Nu stiu daca a fost in moarte clinica. Pop a lasat echipa cu datori de 320.000 lei. Stamate a facut datori in 7 luni cat Pop in 11 ani. Stamate a avut buget anul trecut 2.150.000 cel mai mare buget din istoria Soimiilor . Stamate a fosrlt cel mai slab presedinte pentru Soimii iar pentru el cel mai bun(intelegi ce vrei)

      8
      0
      1. In noiembrie 2022, primarul a mutat 3 miliarde de lei vechi de la sport la altceva … si l-a lasat pe Pop in aer, el avand grija tot timpul sa se incadreze in acei bani de la buget. Priamrul a promis ca in februarie-martie ii va da ca sa se poata plati datoriile. Cand a vazut ca nu mai primeste banii si ca sunt premise reale ca anul 2023 sa fie subfinantat, cu toate ca pe hartie era buget, nu erau bani fizic. De aceea Pop a facut pasul in spate transmitand si un mesaj catre primar ca mai bine sa coboare in jucat din vara lui 2023 ca sa aiba bani de competitie. Stamate cu primarul au vrut sa arate cat de priceputi sunt ei si au adus jucatori cus alarii mari si foarte mari, sperand ca vor face performanta. A iesit ce a iesit, din nou nu s-au dat bani destui in 2023, nu s-au platit datoriile din 2022, din contra s-au dublat. Stamate si-a dat si lui salar, au mai angajat si un om la imagine sau ce o fi, care a facut in bataie de joc 2-3 videouri si cateva poze si a luat luna de luna salar cateva luni bune fara sa faca nimic. A cui pila o fi? In jumatatea asta de an se pare ca doar vreun 1 miliar d si ceva de lei s-au platit din datorii, nu s-au mai virat bani din aprilie si au rams fotbalistii fara 3 salarii. Deci, e simplu … primarul nu a dat banii prevazuti in buget incepand cu 2022, 2023 si 2024 si s-a ajuns firesc la situatia actuala.

        4
        0
      2. Asa stii tu … de vara trecuta erau datorii de 200 mii euro …. Din care 120 mii tinute sub pres .in fiecare an lipova a avut buget de peste 420 mii euro si cu banii dati la timp de catre primarie .daca stam sa ne gandim ca dumbravita are 450 mii euro buget in liga a 2 si voi numiti locul 2 in liga 3 performanta .

        2
        0
      3. Cu 440 mii euro buget anual … radu a lasat datorii … la liga 3 … cum e posibil asa ceva ? 😂

        2
        1
  3. Aradean, nu confunda alocarea bugetara de pe hartie cu banii efectiv dati de primarie la clubul sportiv. Nici vorba despre asa sume date efectiv. Daca erau dati banii, nu mai plecat Pop, nu mai erau datorii, popriri de la ANAF, salarii neplatite. Intrebati la primarie cati bani au intrat efectiv in club, nu cat scrie in buget ca nu s-a respectat nici in 2022 cand au taiat 3 miliarde pe final de an, nici in 2023 cand s-a dublat datoria iar in 2024 e dezastru, cati bani au dat efectiv din februarie pana in aprilie, ca nici in ianuarie nu cred ca au virat nimic? Vreo 2 miliarde si ceva, atat. In jumatate de an. Nu sunt bani fizic la primarie, au probleme cu cofinantarea proiectelor, nu pot sa vireze bani la clubul sportiv, asta e problema. Acum nu au putut da macar cateva zeci de mii de lei la jucatorii care se pregateau la club ca sa poata incepe campionatul. Trebuia sa asculte de Pop si sa coboare un esalon in vara lui 2023.

    3
    0
    1. Nu ai drepyate . In anul 2023 Soimii a primit de la primaria Lipova suma de 2150000 ron. In 2024 pana in iulie Soimii au primit 900.000 ron. Ce au facut cu bani ??? Stamate trebuia sa stie dar…..😁😁😁. L-a intrebat un consilier……-Domnule Stamate cati bani au intrat in 2024 la Soimii ? Raspuns ….-Nu stiu !!! Deci Stamate a ingropat definitiv pe Soimii. Asa este 250000 de ron au fost luati din conturile clubului Soimii si dati la terte persoane care asteptau si ei dupa bani. Binenteles ca cei 250000 lei nu i-a mai primit niciodata inapoi. A avut cel mai mare buget care sa dat in totalitate in anul 2023 dar unde este ?????? Acest caz este de Discovery …..Secrete nestiute de nimeni 😂😂😂 (doar de Stamate)

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button