Cluburi polivalente

Halterofilul Daniel Jigău este triplu campion național de juniori, David Ciurar a cucerit de trei ori bronzul!










Secția de haltere a CS Municipal Arad, coordonată de antrenorul Adrian Jigău, s-a întors cu o zestre bogată și de la Bistrița, unde zilele trecute s-au desfășurat finalele Campionatului Național de juniori I (U20) și competiția națională a juniorilor III.

Performerul delegației a fost din nou Daniel Nicolae Jigău, care la categoria 61 de kilograme a devenit triplu campion național de juniori, cu 101 kilograme la procedeul smuls, 130 la aruncat și un total de 231 kilograme!

Cu trei medalii de bronz s-a ales David-Razim Ciurar, tot la categoria 61 de kilograme, cu 93 la smuls, 112 la aruncat și 205 kilograme la total.

La categoria 59 de kilograme, Natalia Varga s-a clasat de trei ori pe locul 5, cu 40 kg, la smuls, 45 aruncat și 85 total, la categoria 89 de kilograme, Filip-Robert Vasile a bifat tot trei locuri 5, cu 85 smuls, 105 aruncat și 190 total, pentru ca la categoria 96 de kilograme, Alexandru Ionuț Pițuca să se claseze tot pe 5, cu 80 smuls, 100 aruncat și 180 kilograme la total.

csmarad.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button