Rednic nu se gândește la plecare, ci: „Începe o nouă etapă, vreau puncte, nu spectacol! Cu 6 puncte ești în play-off!”

UTA nu se află într-o situție tocmai plăcută după primele 8 runde ale sezonului. Echipa arădeană a strâns doar 7 puncte din 24 posibile, suntem pe loc de baraj în SuperLigă și fanii „roș-albi” încă nu au plecat fericiți acasă. Echipa favorită a bifat remize pe linie pe arena „Francisc Neuman”, iar Mircea Rednic a primit destule critici.
Mai mult, toate echipele din zona roșie a SuperLigii și-au schimbat antrenorii, Botoșaniul după doar două runde, iar Buzăul, Iașiul și Sepsi chiar la intrarea prima pauză stagională cauzată de acțiunile echipelor naționale. „Am văzut și eu, mă uit, dar nu mă gândesc la schimbarea antrenorului. E normal ca atunci când nu sunt rezultate să înceapă tot felul de discuții, dar nu cred că e cazul. Simt că și suporterii sunt la limită, și-au cam pierdut răbdarea, dar ei trebuie să înțeleagă că din punct de vedere al jocului eu cred că stăm bine. Și le mai amintesc că și anul trecut am cam avut același număr de puncte și acel meci mai puțin cu Farul”, a comentat Mircea Rednic.
Acesta susține că obiectivul din următoarele două partide de acasă, cu Hermannstadt și Poli Iași, sunt cele 6 puncte. „Începe o nouă etapă, așa le-am și spus. Cee ce pot să le reproșez e că nu am reușit să luăm puncte, ca și atitudine și prezență chiar nu am ce să le reproșez. Tocmai de asta spun, aceste două săptămâni pe care le-am avut la dispoziție mă fac să cred că vom face altceva. Pe mine mă interesează punctele, până acum am jucat, am avut multe ocazii și au fost meciuri când nu am luat niciun punct. Ca la Botoșani, cu FCSB, ocaziile mari noi le-am avut. Am luat goluri din două faze fixe, mingi deviate, de asta spun, e primul meci după pauză și mă interesează punctele. Nu vreau să spun că facem spectacol, nu ne interesează. Vreau 6 puncte, nu avem altă soluție dacă vrem să fim în obiectiv. Cu două ești în play-off”, a adăugat „Puriul”.
În premieră de când este la UTA, Mircea Rednic a vorbit într-o conferință de presă la mall, înainte și după fiind solicitat de mulți arădeni pentru poze.
Nu înțeleg de ce bate moneda obsesiv pe play off , sa fim.realisti nu avem lot de loc 6 oricât ar spune el , nici lumea din arad nu e asa necunoscătoare, un loc 8-9 sa fim.e maxim dar părea mea ca vom fi loc 10 ,dar nicidecum play off
Corect ! Trebuie sa fim mai pragmatici. Punctele conteaza.
Noi vrem fapte nu vorbe! De gargara ieftina suntem satui!
Rezultate…. Acest meci e foarte important pentru noi! Trebuie Victorie!
Vrem determinare, ambiție, presing, agresivitate și goluri, cât de multe!