Progresul PecicaViitorul Arad

Pecica nu a avut milă de conjudețeana Viitorul și e prima în C9! Stupar: „Nu ne îmbătăm cu apă rece” v.s. Pavel: „Băieții sunt dezamăgiți, trebuie să trecem peste”





Primul derby arădean al sezonului în Liga a 3-a nu a avut istoric. Progresul Pecica a trecut la scor de neprezentare de Viitorul Arad, cu care se afla la egalitate de puncte (4) înainte de duelul de sâmbătă după-amiază, de pe arena „Pădurice”. Pentru a treia etapă la rând, pe lista marcatorilor a apărut ucraineanul UTA-ei, Vadim Kyrychenko (18 ani), dar până atunci mai punctaseră Marius Șimăndan (24 de ani) și Mario Salka (17 ani). Dincolo, Viitorul nu luase gol până astăzi, dar astăzi apărarea „roș-albă” a făcut destule erori pentru a rămâne în picioare.

Stupar: „ Scorul e just, zic eu, în fața unei echipe motivate, cu un moral bun”

Dan Stupar a apreciat evoluția elevilor săi în fața unei echipe de la care se putea aștepta la orice. „Ne-am gândit că va fi un meci greu. Am întâlnit o echipă nou promovată, aveau patru puncte ca și noi, fără să piardă, erau motivați, aveau un moral bun. Am început bine și eu zic că, după minutul 7-10, am controlat jocul. Astfel am obținut o victorie meritată, muncită, cu o echipă bună din serie, cu jucători experimentați, dar și tineri de perspectivă, care pun probleme în teren. Felicit jucătorii mei pentru efort, terenul a ținut pe vremea asta, dar a fost alunecos. Ofensiv și defensiv am jucat bine, nu am permis adversarului să-și creeze multe ocazii. Au avut o bară, da, repet, noi am controlat jocul. Scorul e just, zic eu, am mai avut 3-4 ocazii, două au avut și ei. Mă bucur că înscriem și câstigăm, dar calitatea oricărui jucător trebuie pusă în slujba grupului și nu în interes personal. Mă bucur însă ca au marcat jucători tineri, e o doză în plus de moral pentru ei, însă doar dacă aduc un plus și la realizările grupului”, a spus antrenorul pecicanilor, alături de Bogdan Bozian.

Iar punctele luate azi o duc pe Progresul în fruntea clasamentului din C9, cu 7 puncte din 9 posibile. „Ne bucurăm pentru punctele obținute după trei etape, dar nu ne îmbătăm cu apă rece. Campionatul e lung, acum ne gândim doar la meciul de la Ghiroda, o echipă omogenă, care îți pune destule probleme. Nu ne va fi ușor, ei au fost mereu în ultimele campionate în primele patru, iar ultimul sezon au jucat manșa finală a barajului de promovare. Suntem pe primul loc, dar nu trebuie să ne entuziasmăm, ci să fim realiști. Cât despre mine, acum sunt mai liniștit la lotul pe care-l am. În vară pierdusem jucători de bază, eram îngrijorat. Suntem o echipă cu buget limitat, nu foarte mare pentru a avea un lot lărgit, cu 24-26 de jucători. Mai am de lucru cu lotul, jucătorii de la Lipova au venit mai târziu, n-au făcut toată pregătire cu noi, trebuie să nivelăm fizic. Mi-aș dori în plus și un număr mai mare de juniori, azi am avut doar doi pe bancă”, a adăugat Stupar.

Pavel: „Am făcut greșeli la primele două goluri, când pierzi cu 3-0 nu sunt multe de spus”

Viitorul își dă seama că în Liga a 3-a orice mică eroare greșeală se plătește, iar eșecul cu 0-3 de la Pecica îi ține pe „roș-albi” cu picioarele pe pământ. ,,Când pierzi cu 3-0 nu sunt multe de spus. Am făcut greșeli la primele două goluri, asta e, am pierdut, ce să mai zicem? Arbitrajul nu a influențat rezultatul, dar am avut faze când am protestat. Nici pe teren nu putem da vina. Cu toate ploile căzute zilele astea, gazonul a fost ok, a ținut bine. Am avut și noi ocazii, la 2-0 am avut o bară, dacă intram la pauză cu 2-1, poate scoteam mai mult. Au mai scos o minge de pe linia porții, dar asta este, mergem înainte. Ne antrenăm, că suntem doar la început. Băieții sunt dezamăgiți, dar voi avea o discuție cu ei, trebuie să trecem peste, pentru că mai avem meciuri grele”, a spus Flavius Pavel, antrenorul celor de la Viitorul, care trebuie să-și adune rapid echipa pentru vizita de peste o săptămână a celor de la Lotus Băile Felix, adică formația de pe locul 2.

Progresul Pecica – Viitorul Arad 3-0

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (Min. 29): Contraatac pe stânga purtat rapid de gazde, Aldan pătrunde până la 20 de metri, pasează în centru, Marius Șimăndan preia bine și trimite pe jos, pe lângă Popescu

2-0 (Min. 37): Combinații rapide în stânga, cu Aldan și Suslak, care i-au așezat mingea lui Mario Salka, iar acesta trage din prima, cu stângul, în dreapta lui Popescu

3-0 (Min. 61): Borcea centrează lung din dreapta, Șimăndan retrimite în 6 metri, de unde Vadim Kyrychenko trimite cu capul în plasă

Formații:

Pecica: Zamfir – Haloș, Iurasciuc, Wild, Aldan – M. Salka, Suslak (62 D. Salka) – Borcea,  Călin (55 Olăroiu), Șimăndan (62 Arsene) – Kyrychenko (85 Răchită). Antrenori: Dan Stupar, Bogdan Bozian.

Viitorul: D. Popescu – Stoianovici, Sabău, D. Lazăr (52 Vezan), Pantea – T. Bodri (78 Thiam), Hațegan (60 Ungureanu) – Blickling, Gavrilă (76 Stoia), Miculaiciuc (46 Sas) – Bădăuță. Antrenor: Flavius Pavel

Arbitri: Tudor Jurcă – Casian Băla, Cristian Cășuț (toți din Arad). Rezervă: Andrei Bulzan (Oradea)

Observatori FRF: Sebastian Moisin (Oradea), Dorin Micșa (Timişoara)

FOTO: Cătălin Bereș











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button