UTA Arad

S-a stins Gigi Mulțescu! „SMURD”-ul a fost antrenor-jucător al „Bătrânei Doamne” înainte de Revoluție: „O parte din sufletul meu a rămas la UTA!”




Fotbalul românesc își pierde SMURD-ul. În această dimineață, Gigi Mulțescu a încetat din viață, la vârsta de 72 ani. Fostul mare dinamovist era internat de câteva zile în spital, cu o pneumonie severă care agravase celelalte afecțiuni ale bătrâneții.

Mulțescu s-a născut pe data de 13 noiembrie 1951 în comuna teleormăneană Botoroaga. Este probabil cel mai mare jucător din istoria lui Jiul Petroșani, unde a marcat de două ori într-o finală de Cupa României cu Poli Timișoara, singurul trofeu din vistieria clubului. Apoi, a pus umărul la plăsmuirea uneia dintre cele mai mari echipe românești din istorie. Cu Dinamo a cucerit trei titluri consecutive între 1982 și 1984, două Cupe ale României, în 1982 și 1984 și a disputat 20 partide disputate în competițiile europene.

După aventura în tricoul „câinilor roșii”, Mulțescu a revenit la Jiul, în postura de jucător-antrenor, reușind să promoveze echipa din B în A. Ultima experiență ca jucător în Divizia A a avut-o la CSM Suceava, după care a mai îndeplinit rolul de antrenor-jucător la Autobuzul București, Poiana Câmpina, UTA Arad sau Rapid.

A fost antrenor-jucător la UTA în sezonul 88-89 și a dorit pe banca „roș-albilor” în 2017

La UTA a activat chiar înainte de Revoluție, în sezonul 1988-1989. A bifat 18 meciuri și a marcat 10 goluri, în acea stagiune „Bătrâna Doamnă” încheind campionatul Diviziei B pe locul 2, în spatele rivalei Poli Timișoara, care a promovat în elită. A mai revenit la Arad pentru o scurtă perioadă în primăvara lui 1990.

În urmă cu 5 ani, Gigi Mulțescu, poreclit SMURD pentru capacitatea sa de a resuscita echipele aflate în dificultate, recunoștea că în urmă cu 8 ani a avut o ofertă de la UTA. Mai precis în toamna lui 2017, după despărțirea de Adrian Mihalcea, conducerea „Bătrânei Doamne” trebuia să se orienteze rapid spre un alt antrenor principal și primul contactat a fost Gigi Mulțescu, care – însă – a declinat oferta arădelilor. „Într-adevăr, m-a sunat Claudiu Drăgan și am cerut două ore timp de gândire. Am revenit cu un telefon și le-am spus celor de la UTA că nu sunt genul de antrenor care să fac lucrurile din mers. Nu știu ce pregătire are echipa, ce transferuri s-au făcut, riscam să păcălesc un oraș pe care îl iubesc. O parte din sufletul meu a rămas la UTA, mi-ar fi făcut mare plăcere să revin, dar nu acum, când nu stăpânesc datele problemei. Nici măcar nu s-a ajuns la bani sau la alte detalii contractuale”, declara atunci în exclusivitate pentru sportarad.ro fostul mijlocaș al naționalei anilor ’70-’80. Mulțescu a îmbrăcat cu mândrie tricoul României de 16 ori mai exact. A marcat și două goluri, unul pe bătrânul „23 august”, disputat pe 28 noiembrie 1976, contra Bulgariei și celălalt în „Groapă” în preliminariile pentru Campionatul European din 1980, contra Ciprului, pe 18 noiembrie 1979.

Mulţescu, care a evoluat ca mijlocaş, şi-a început cariera la Steaua, după care a jucat la Jiul Petroşani, Dinamo Bucureşti, iar în finalul carierei a trecut pe la Autobuzul Bucureşti, UTA Arad, Rapid Bucureşti şi Poiana Câmpina, la care a fost antrenor-jucător.

După ce a fost antrenor-jucător la Dinamo, Jiul, Autobuzul București, UTA, Rapid și Poiana Câmpina, Gigi Mulțescu a îmbrăcat doar haina tehniciabului la: Dinamo, Dacia Unirea Brăila, Samsunspor, Kayseri Erciyesspor, Adanaspor, Ankaragucu, Sportul Studenţesc, Astra Ploieşti, Gaziantepspor, Politehnica Timişoara, Petrolul Ploieşti, Jiul Petroşani, FC Braşov, FC Vaslui, Kahramanmaraşspor, Universitatea Cluj, Progresul Bucureşti, Ceahlăul Piatra Neamţ, Al Taawon, Delta Tulcea, Astra Giurgiu, Gaz Metan Mediaş, Al Ettifaq, FC Voluntari și Universitatea Craiova.








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Cu Multescu, pleacă spre stele, un talent în ipostaze diferite, toate slujite cu dăruire. Jucător, antrenor, familist, antrenor peste granițe, salvator de cluburi prăbușite, om. Modest, cum sta omului cu bun simt, târziu a fost băgat în seama de cercuri decidenți. Cercuri care acum se reped la omagieri. Deși Dinamo a fost,, diploma ” lui profesionist, eu consider ca JIUL, îl poate revendica în totalitate.!! Pe lingă el ca și la Arad , mulți uitați, tot atât de nestemate, Peronescu, Libardi , etc.. D-zeu să-l odihnească în pace.!!

    14
    0
  2. Ne-am cunoscut în două perioade: 78 – 80 la Petroșani și 88 – 89 la Arad. Trebuia să promoveze cu UTA dar a pierdut acel meci cu Poli la Arad datorită unor imixtiuni din afară. Jucător cu execuție, antrenor cu har pleacă prea devreme. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească.

    10
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button