Pe cine dă Rednic vina pentru problemele lui Dussaut? „Puteau să-i explice…!” Refuză Omondi convocarea? „Chiar e special”

Valentin Costache a dat randament maxim ca atacant în deplasarea de la Cluj, cu CFR-ul, dar Mircea Rednic nu a renunțat la ideea de a mai aduce un vârf de careu. Și, conform spuselor sale, acesta s-ar afla deja în drum spre Arad: „Deja am semnat cu un atacant, e pe drum, e în avion, e argentinian, sosește mâine”.
Până una alta, la Arad se află Damien Dussaut, el a și devenit oficial jucătorul UTA-ei doar că nu va putea debuta în „alb-roșu” până în luna ianuarie 2025. „Dussaut nu e numai fundaș lateral, e un jucător polivalent. Noi am vrut să-l luăm din timp, dar s-a încăpățânat. A zis că vrea în străinătate, că are oferte și până la urmă nu a avut. Am insistat ca el să vină, mai ales când am văzut că a jucat și titular în echipa lui națională cu Poulolo, care mi-a vorbit foarte bine despre el și am insistat să vină. El mi-a spus situația lui și îmi pare rău că s-a ajuns așa. Adică cei de unde a plecat puteau să-i explice ce trebuie făcut cu rezilierea asta, nu să o bagi în dosar sau să o rupi, ci ar fi trebuit depusă ca să fie în regulă. El n-a făcut-o, știam lucrul ăsta, dar i-am propus ce mi-a transmis domnul Meszar legat de contract. Și anume dacă ar accepta un contract minim până în iarnă. Nu credeam că o să accepte, dar a acceptat și din iarnă o să intre cu un contract normal. Să antrenează cu noi, acum a vorbit cu antrenorul de la echipa națională să nu fie convocat, să poată să rămână să joace în meciuri amicale și din ianuarie îl avem”, a spus Mircea Rednic despre situația fundașului lateral cu care a mai lucrat la Dinamo și Farul.
Apropo de jucătorii de la UTA ce urmează a fi convocați la echipele lor naționale, Rednic susține că Poulolo și Omondi vor rămâne pe loc și doar Ibrahima Conte va călători în Africa. „Poulolo a luat roșu, deci e suspendat. Mai au un meci, dar el a vorbit și a zis că rămâne aici. Nici Damian nu o să meargă. Acum vedem Omondi, nici el nu e dispus să meargă. Iar ar fi avut ceva discuții pe acolo, nu-i place atmosfera și ăsta e mai special, chiar e special. Mă bucur că a avut o reacție bună (n.a. la Cluj)”, a mai afirmat Rednic.
Și apropo de meciurile amicale, UTA a legat unul nou cu CSM Reșița, care va avea loc de această dată la Arad pe 11 sau 12 octombrie.


Bine o fi atacantul argentinian în avion dar oare are drept de muncă în România??? Să de Dumnezeu să
nu avem surpriza că și el va juca numai din ianuarie 2025.
Poate că argentinianul are drept de joc din 2027.Politici coerente pe termen mediu și lung.
La UTA a jucat mai demult un argentinian foarte bun se numește Maximiliano Laso le înoda picioarele la adversari, are o vârstă acum dar încă joaca prin a 5 a divizie din Spania apare pe transfermarkt.