Baschet

Profesorul Dan Moraru – distins cu Titlul de Excelență Sportivă de conducerea Federației Române de Baschet!




Momente festive în această dimineață la sediul Federației Române de Baschet. În prezența unor importanți foști jucători și antrenori, președintele Carmen Tocală a acordat Titlul de Excelență Academică în Baschet savantului Adrian Bejan și Titlul de Excelență Sportivă profesorului Dan Moraru.

Stabilit de ani buni în Arad, Dan Moraru a împlinit 79 de ani pe data 20 septembrie. 42 dintre aceştia a fost antrenor de baschet la echipe de prima ligă din Galaţi, Braşov, Dej şi Arad, dar şi la naţionala de senioare, pentru 96 de meciuri. Cei mai mulţi ani, 35, i-a petrecut ca tehnician la formaţii feminine.

Dan Moraru – „omul trofeu” la echipa de baschet feminin a Aradului

Moraru este cvadruplu campion național alături de echipa arădeană, cu care a cucerit de două ori și Cupa României și trei ori și Liga Europei Centrale. 2011 este considerat cel mai bun an, în care echipa Univ. Goldiş ICIM Arad bifa tripla istorică: titlu, Cupa României şi Liga Europei Centrale! A fost și președintele clubului în perioada 2006-2012, iar pe banca tehnică a ocupat toate funcțiile posibile: antrenor principal, antrenor secund și director tehnic.

Ca jucător de baschet, Moraru a fost de trei ori coşgeter al campionatului, în 1970, 1976 şi 1980, în maoiul celor de la CSU Galați, trecând mai apoi la CSU Braşov, unde avea să fie jucător, antrenor şi vicepreşedinte de club.

Dan Moraru este maestru al sportului din anul 1993, decorat cu ordinul „Meritul Sportiv” clasa a II-a în 2004. A primit titlul de antrenor emerit doi an mai târziu, pentru ca, în 2009, să fie nominalizat pentru Hall of Fame-ul baschetului românesc.

Profesorul Dan Moraru face parte și în acest moment din stafful tehnic al FCC UAV Arad, ca și director tehnic și sfătuitor al antrenorului Miroslav Popov, dar și al președintelui Marcel Urban.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button