Mara Guler a luat bronzul la „Super Six”, sportiva CS Universitatea Arad a alergat 71 de kilometri în Ungaria!

La două săptămâni după ce a urcat pe locul pe locul 3 mondial la maraton (categoria de vârstă 45-50 de ani), competiție organizată în România, Mara Guler s-a deplasat în Ungaria pentru a lua startul în „Super Six”.
Vorbim despre una dintre cele mai prestigioase competiţii de alergare pe distanţa de şase ore organizată pe „Bătrânul Continent”, iar sportiva de la CS Universitatea Arad a luat, din nou, „bronzul”. La Veszprém, Guler a alergat 70,734 km, fiind depăşită cu doar 400 de metri de ocupanta locului doi şi cu 3 km de către prima clasată.
Locul 3 este cu atât mai preţios cu cât Mara vine după o accidentare, care a obligat-o în ultimele şase luni să renunţe la cursele lungi, de anduranţă. Şi în cursa din Ungaria, Mara a avut nevoie de intervenţia medicului, pentru dureri şi crampe gambiere, dar a strâns din dinţi şi a încheiat cursa cu o medalie de bronz pentru România.
„A fost o competiţie de un nivel foarte ridicat, mă bucur că am reuşit să o duc la bun sfârşit şi să urc pe podiumul de premiere. Mulţumesc trainer-ului Szabi Tóth pentru încrederea acordată, planul de antrenament și suportul acordat în situațiile dificile” – a transmis Mara Guler.