Rednic încă nu și-a luat banii de la Dinamo și le transmite „câinilor”: „Dacă jucam, vă dați seama că ar fi fost mâncați!”
Sâmbătă, de la ora 21, UTA va juca pentru a treia oară în 2024 pe arena „Arcul de Triumf” împotriva celor de la Dinamo. În precedentele dispute „câinii roșii” s-au impus u 1-0 și 2-0, luând 6 puncte decisive pentru salvarea de la retrogradare ce a venit după barajul cu Csikszereda. Pe de altă parte, „Bătrâna Doamnă” a pierdut șansa să joace în premieră în play-off ca urmare a eșecului din sezonul regular.
Scurt remember al meciurilor din primăvară
Mircea Rednic a revenit succint asupra celor două partide, mai ales asupra celui de-al doilea, arătând – practic – cu degetul spre portarul Danylo Kucher. „Primul meci l-am pierdut cu un șut deviat. Al doilea meci a fost o situație mai delicată, cu jucătorii pe care noi nu i-am notificat, ei nu știau care e situația lor, jumate aveau bagajele în vestiar. La meciul ăla n-am avut portar, cu toate că el știa că e ultima șansă a lui. Lumea m-a înjurat pe mine dar golurile pe care le-am luat o centrare de la jumătatea terenului, a ieșit din poartă când nu era necesar, era un duel și el trebuia să stea în poartă, apoi la golul 2, din corner“, a fost remarca antrenorului utist.
„Urât din partea lor, lu ală care te ajută îi dai în cap”
Dar, dorința de revanșă a „Puriului” e mare și pentru că până la această oră, Dinamo nu i-a dat banii câștigați în instanță. Se știe că Rednic le-a intentat un proces „câinilor”, pentru că a fost dat abuziv afară în decembrie 2021, iar Curtea de Apel i-a fixat dezpăgubirile la suma de 32 de mii de euro. „Nu știu, eu iau greu bani, atât de greu iau eu bani. Cei de la Dinamo erau obligați să mi-i dea, dar acum trebuie să-i notificăm. Așa suntem, toți fac parte din familie, așa-i viața. Stăteam așa și vorbeam cu colegii mei: ’Bă, ăla care te ajută, păi la ăla îi dai în cap’. Urât din partea lor. Ne-am tărăgănat prin tribunale, când contractul era foarte simplu și foarte clar. Dacă jucam, vă dați seama că ar fi fost mâncați, fac o paranteză la ce s-a insinuat și la ce s-a mâncat… Eu sunt profesionist, sunt aici, mă interesează echipa mea și îmi doresc foarte mult să câștig acest meci. E important să fim sănătoși, să ne bucurăm de fiecare zi. Eu mă gândesc la echipa mea, la jucătorii mei, la suporterii noștri, la oamenii care investesc aici și vreau să terminăm pozitiv turul”, a fost mesajul lui Mircea Rednic.
„Eu aș plăti dacă aș mai putea să mai joc meciurile astea”
Pentru UTA, urmează două deplasări consecutive în București. După meciul cu Dinamo, urmează debutul în retur, pe terenul celor de la Rapid. „Eu am și discutat cu băieții, sunt două meciuri care vin, importante pentru toată lumea. Și ca imagine, o să fie interes foarte mare la ambele meciuri, și impresari și toată lumea o să vină să-i vadă. Atmosferă va fi foarte frumoasă, stadioanele o să fie pline, și la Arcul de Triunf și pe Giulești. Deci eu aș plăti dacă aș mai putea să mai joc meciurile astea. Și chiar am încredere, am văzut că și cei care au jucat mai puțin sunt ok”, a mai punctat fostul fundaș al naționalei.
Rednic l-a condus pe ultimul drum pe Dorin Nicșa: „Am pierdut un prieten bun”
Mircea Rednic a ajuns pe fix la conferința de presă ce precede meciul UTA-ei cu Dinamo, fiindcă a fost plecat la Hunedoara, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Dorin Nicșa. Cei doi au fost colegi la începutul anilor ’80 la Corvinul, cu Mircea Lucescu pe bancă. „Am pierdut un prieten bun, un mare fotbalist care a făcut performanță în perioada când era la Hunedoara. E o zi tristă, asta e viața. Pe de altă parte, mă bucur că m-am revăzut cu câțiva dintre foștii colegi rămași. Ușor-ușor ne împuținăm, asta e viața. Am avut ce învăța de la Dorin, practic eu i-am luat locul pe post. L-a obligat Lucescu să joace mijlocaș dreapta și eu am trecut fundaș dreapta când am venit de la Luceafărul. Avea tehnică foarte bună, inteligent, stângul, dreptul, coordonare bună. Avea centrare bună, dădea și goluri, deci un fotbalist polivalent. El a jucat pe toate posturile, a jucat posturile de la mijloc în sus și atacant și mijlocaș central dreapta. Un super băiat, de grup, de echipă. Asta e, trebuie să mergem înainte”, a spus Mircea Rednic în ziua despărțirii de Dorin Nicșa, care a încetat din viață la vârsta de 66 de ani.
…Cine se scuza,se acuza…Imi pare rau Mister,avand in vedere ca sunt un sustinator echidistant al dvs dar poti sa pierzi un meci inainte chiar sa-l incepi,prin alcatuirea formatiei sau pe parcurs…
Nu Kucher v-a pierdut meciul,cu toate ca a gresit…intr-adevar…Dar pana sa se ajunga acolo???
Cu o victorie la Bucuresti,va spalati multe pacate…Reale sau nu…
Omul aista cred ca are un caiet in care isi noteaza toate greselile jucatorilor si ratarile si ghinioanele din meciuri, iar inainte de a veni la conferinta de presa le reciteste ca sa stie ce sa spuna, bineinteles, numa’ de altii in culpa, niciodata el !
Al naibii de narcisism…