UTA Arad

Vuletich țintește sus în tricou UTA-ei: „Nimic nu e imposibil pentru un atacant și o echipă care-și dorește să câștige”






De aproximativ o lună, Mircea Rednic a decis să-și completeze lotul cu Augustin Vuletich, al patrulea fotbalist argentinian din istoria clubului UTA. Ceilalți trei au fost toți mijlocași centrali: Maximiliano Laso (2012-2014), Juan Pablo Passaglia (2021-2022) și Juan Bautista Cascini (2022-2023), în timp ce sudamericanul cu origini croate e atacant de careu.

Sunt de puțin timp aici, dar simt că poate fi o experiență bună atât pentru mine, cât și pentru echipa mea”

Fotbalistul, care va împlini 33 de ani duminică a mai evoluat în Europa, la AC Bellinzona (Elveția), Salernitana (Italia), Potenza (Italia) și Arouca (Portugalia), dar cel mai prolific sezon l-a avut în camionatul Columbiei, pentru Independiente Medellin. Aici a înscris 13 goluri, în 37 de meciuri. „Nu știam mare lucru despre acest campionat, adică știam că e unul important la nivel mondial, dar în Argentina, în America de Sud, în general nu-l poți urmări ușor la televizor. Acum sunt fericit pentru tot ceea ce văd și trăiesc zi de zi, cu colegii, antrenorii și tot stafful, clubul, orașul. În acest moment, e un pas înainte în cariera mea și vreau să profit de el, muncind în fiecare zi la sută la sută. Știam că sunt câțiva jucători argentinieni care joacă în România. Marți am vorbit cu Marchioni, căpitanul de la Poli Iași, despre campionat, despre lumea de aici. El e de trei ani aici și din experiența sa mi-a zis că lucrurile merg bine. Eu sunt de puțin timp aici, dar simt că poate fi o experiență bună atât pentru mine, cât și pentru echipa mea. Am venit să ajut nu doar din rolul meu de atacant, dar din toate punctele de vedere ale unui profesionist. Eu încă din Argentina am muncit ca să vin aici și să fac lucruri frumoase cu UTA, căci pentru mine e o ocazie foarte, foarte importantă în cariera mea și vreau să profit de ea” , au fost primele impresii ale lui Vuletich în tricoul UTA-ei.

„Știu că trebuie să mă acomodez, dar e tot fotbal până la urmă. Se joacă 11 la 11 și știu ce am de făcut”

Argentinianul a început să se adapteze la Arad și la fotbalul românesc și speră să se deblocheze cât mai repede, căci știe că toată lumea se așteaptă de la el să dea goluri. La Iași, a primit primul său tricou de titular și a contribuit la golul lui Fabry, fiind cel care i-a pus mingea pe centrare lui Ghezali. „Aș vrea să marchez în fiecare meci, doar că am sosit aici în urmă cu 20 de zile, când campionatul era deja început de ceva timp și fără să fi avut o pregătire precompetițională împreună cu echipa. Eu m-am antrenat cu echipa la care am jucat înainte, sunt multe lucruri de analizat, dar eu mă simt bine. Eu știu că toată lumea așteaptă de la un atacant să marcheze, dar și eu la fel și, mă gândesc, că și antrenorul m-a adus ca să dau goluri. Dar, sunt liniștit pentru că mă simt cu adevărat bine. Chiar dacă am venit de curând și trebuie să mă acomodez cu noul campionat, cu noii colegi și un antrenor care-mi cere lucruri diverse, e tot fotbal până la urmă. Se joacă 11 la 11 și știu ce am de făcut, sunt liniștit pentru că-mi analizez și eu munca și prestațiile. Am jucat titular în Cupă, am mai jucat 45 de minute și 10 minute cu Sepsi și colegii mei văd deja cum și unde pot eu să ajut. Așa că voi continua pe direcția asta, cu munca și liniștea din joc, iar golul va veni, cu siguranță”, consideră sudamericanul.

Dacă echipa vrea să câștige, pentru un atacant e cu adevărat spectaculos să joace aici

Începând de la meciul cu Dinamo, Augustin Vuletich se va lupta pentru un loc de titular și cu Jordan Kadiri, care a fost suspendat în ultimele trei partide și a ieșit puțin din „radare”. Iar noul atacant al „Bătrânei Doamne” e foarte optimist și nu vede de ce nu ar reuși să depășească cota celor 10 goluri stagionale. „Știu că am concurență pe post cu toți atacanții, dăm 100% la antrenamente și jocuri și Mister va alege de la meci la meci cine va juca. În Argentina ne învață de mici să luptăm pentru un loc în echipă, iar eu nu am venit aici pentru un contract sau să cunosc România, ci am venit pentru a da tot ce am mai bun din mine pentru UTA. Iar UTA înseamnă noi, jucătorii, antrenorii, suporterii și toți cei care lucrează la club. Dacă vom câștiga deja sunt fericit, dacă vom câștiga și cu un gol de-al meu voi fi la fel de fericit, pentru că sunt atacant. Nu vreau să dau un număr de goluri pe care mi-l propun, dar e normal ca un atacant să înscrie mereu. Dacă aș face cifră dublă (n.a. de la 10 goluri în sus) ar fi spectaculos, dar sunt conștient că am venit într-un campionat în care e aproape gata turul. Însă, pentru un fotbalist, pentru un atacant și o echipă care-și dorește să câștige, nimic nu este imposibil. Dacă echipa vrea să câștige, pentru un atacant e cu adevărat spectaculos să joace aici, decât la o formație care joacă mereu să se apere”, a mai transmis „vârful” de 1,85 metri.

„Cred că avem o echipă puternică pe toate posturile, ne putem întoarce acasă, de la Dinamo, cu cele trei puncte”

Sâmbătă, de la ora 21:00, arădenii joacă pe terenul lui Dinamo, formație care i-a provocat două înfrângeri dureroase UTA-ei în sezonul trecut. Acum cele două echipe ajung la ora partidei cu stări de spirit diferite, după rezultatele din Cupa României. UTA a făcut un egal la Iași (1-1), în timp ce Dinamo a peirdut miercuri seara, 0-4, cu FCSB. „Am văzut meciul aseară, Dinamo e o echipă importantă, cu o istorie pe care toată lumea o știe aici și cu mulți suporteri care merg la stadion să-și susțină echipa. De Dinamo am auzit și înainte de a veni în România, e un club cunoscut în lume, dar mai cred că în acest campionat e mult echilibru. Văd că sunt și multe remize, dar și că oricine poate bate pe oricine. Așa că mergem și noi acolo cu mentalitatea de a câștiga. Eu cred că avem o echipă puternică pe toate posturile și că ne putem întoarce acasă cu cele trei puncte. Nu știu cum vor fi sâmbătă. Ori vor fi motivați pentru a se ridica de la pământ, ori vor fi puțin triști pentru înfrângere. În fotbalul profesionist, orice meci e diferit, iar ei de azi lucrează gândindu-se la noi. Tot așa cum și noi ne gândim la meciul cu Dinamo, imediat după ce s-a terminat partida de la Iași. Dar, noi ne gândim doar la noi, cum să ajungem cât mai pregătiți la acest meci, în așa fel încât să putem da 100%. Dacă vom face asta, pas cu pas, victoria poate veni. De fapt, vrem să câștigăm meci de meci și să jucăm pentru titlu. Așadar, sunt trei puncte mari puse în joc cu o formație importantă” a declarat atacantul.

Are Rednic dorință de revanșă cu Dinamo? „Dacă dânsul dorește să câștige, noi ne dorim de două ori mai mult”

Pe lângă rivalitatea dintre cele două cluburi, duelul de sâmbătă va reprezenta și un meci important pentru Mircea Rednic, care își va înfrunta fosta echipă. „Înainte de veni la Arad m-am uitat puțin pe profilul dânsului, e important ca un fotbalist să aibă cât mai multe informații despre echipa la care vine. Așadar, știam că Mister a lucrat la Dinamo. Acum nu știu dacă e o partidă specială pentru el pentru că a trăit vreo situație mai neplăcută, dar ceea ce știu e că un jucător sau un antrenor care înfruntă o echipă la care a lucrat e mereu ceva special. Dacă dânsul dorește să câștige, noi ne dorim să câștigăm de două ori mai mult” a afirmat Vuletich.

Vuletich și-a luat diploma de avocat: „Îți deschide mintea, poți gândi și vorbi divers”

În paralel cu cariera de fotbalist, argentinianul a absolvit și Facultatea de Drept în țara natală. „Datorită părinților mei mereu am avut obișnuința că trebuie să învățăm. Eu la facultate am ales să devin avocat, mulțumesc lui Dumnezeu am terminat drumul la Universitate, dar acum vreau să joc încă mulți ani. Având o diplomă de acest gen e important pentru viitor, dar și pentru acest moment. Îți deschide mintea, poți gândi și vorbi divers, cunoștințele pe care le ai sunt mereu importante. Știu că în fotbal nu e ceva normal, ca un jucător să termine facultatea, eu sunt fericit pentru asta, dar o să continui să fiu fotbalist”, a transmis masivul atacant.

A jucat cu nume mari ale fotbalului argentinian

În 2011, actualul jucător al UTA-ei a reprezentat Argentina la Cupa Mondială sub 20 de ani din Columbia, unde a jucat alături de nume importante: „Am avut norocul de a juca cu mulți fotbaliști și să fiu la o Cupă Mondială U20. În acel moment, nu eram jucători cunoscuți, dar câțiva ani mai târziu mulți dintre ei au devenit stele mondiale. Am jucat cu Emiliano Martinez, care a câștigat de două ori titlul de cel mai bun portar din lume, dar și cu Lamela, Tagliafico sau Pezzella”.

Rednic, despre Vuletich: „A fost singurul care într-adevăr s-a pregătit”

Mircea Rednic a vorbit la rândul său despre noul atacant al „roș-albilor”, apreciindu-i „bagajul” fizic cu care s-a prezentat la Arad. „Dintre jucătorii care au venit pe parcursul sezonului, Vuletich a fost singurul care într-adevăr s-a pregătit. Ceilalți cu preparator, physical trainer, personal trainer, a fost vrăjeala, a trebuit să lucrăm mult cu ei. Au intrat, eu am încercat să-i integrez în echipă și le-am dat câteva minute sau zeci de minute și după aia s-au accidentat de genul Tsouka sau Câmpanu, clar că muscular au avut de suferit. Dar el e ok, eu cred că poate să joace fără probleme 60 de minute. Acum chiar am atacanți, e și Costache care poate să fie o soluție în deplasare, mai mult ca sigur, ei vor ieși la joc după rezultatul de ieri”, a spus antrenorul utist despre noul său elev.

În momentul în care a păsit pe gazon la Sfântu Gheorghe, Augustin Vuletich a devenit al 16-lea fotbalist care a debutat la UTA în acest sezon.

2 comentarii

  1. Un personaj interesant,acest Augustin….Primele pareri ar fi pozitive…Nimeni nu poate fi programat si nici macar prin inteligenta artificiala..Oare sa fie noul idol???De ce nu?Are ceva interesant,ramane sa-l deslusim curand…

    8
    1
  2. Daca e onest in declaratii, si eu cred ca este, atunci este un caracter muncitor si profesionist, iar calitati are…mi-ar placea sa devina un lider de echipa la UTA !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button