Viitorul Arad

Se face cuplul Flavius Pavel – Cristian Sculici pe banca celor de la Viitorul Arad!






Eșecul intern cu Timișul Șag (0-1) l-au determinat pe Giovanni Catanzariti să impună colaborarea dintre Flavius Pavel și Cristian Sculici pe banca celor de la Viitorul Arad. Fostul antrenor al celor de la ACB Ineu activa deja la proaspăta divizioinară terță ca și director tehnic și coordonator al Centrului de Copii și Juniori, dar de azi se va implica și în procesul de pregătire al primei echipe.

Totul s-a bătut în cuie după o scurtă ședință ce a avut loc la hotelul patronului celor de la Viitorul, la care au participat Pavel și Sculici, dar și directorul sportiv, Ovidiu Coman. „Suntem un club mic care am crescut împreună și împreună vrem să facem lucrurile și pe mai departe. Mi se pare cea mai bună variantă ca în momentul de față Falvius Pavel și Cristian Sculici să colaboreze în pregătirea echipei din Liga a 3-a, care trebuie să mai facă niște puncte, în special acasă, unde nu a câștigat nici un meci. Vrem să promovăm cât mai mulți copii din cadrul clubului, dar pentru asta trebuie să avem și o anumită liniște din punct de vedere al rezultatelor și al locului de clasament. Abordăm cu încredere deplasarea de la Lupeni, cei doi antrenori îmi vor comunica de când vor să plecăm, eu sunt dispus să susțin și o deplasare de vineri în Valea Jiului”, ne-a mărturisit Giovanni Catanzariti.

După 10 runde scurse din ediția 2024-2025 a Ligii a III-a (seria a 9-a), Viitorul Arad ocupă locul 7, cu 11 puncte acumulate. La șase lungimi de undă de play-off, dar numai două de locul 9, primul direct retrogradabil.

2 comentarii

  1. Oare cine gandeste asa ceva???No comment…Flavius nu va mai sta mult…Probabil….E toba de fotbal,versat…Fata de..Imi pare rau sa o spun..Dar daca asa vrea Gio….Asta este..Fiecare pasare pe limba ei moare…

    2
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button