Viitorul Arad

Viitorul 2009 a câștigat derby-ul de podium cu Academia de Fotbal Gică Popescu, colegii mai mici s-au încurcat neașteptat!


„Republicanii” celor de la Viitorul nu și-au făcut tocmai corect cașculele în etapa cu numărul 11, odată cu vizita celor de la Academia Gică Popescu. Echipa de 2009 a câștigat fără probleme derby-ul de podium, în timp ce puștii de 2010 au pierdut două puncte mari în compania oltenilor, aflați pe ultimul loc în clasament. În schimb, în Liga Elitelor, cei de la Viitorul au avut parte de un succes și o înfrângere în derby-ul arădean cu CSȘ Gloria

Campionatul Național U16: Viitorul Arad – Academia Gică Popescu  5-1

Pentru formația pregătită de Edgar Marcu cele trei puncte cu Academia Gică Popescu erau esențiale pentru a rămâne lângă CSM Târgu Jiu, pe primul loc în clasament, cu mențiunea că oltenii au un meci mai mult jucat. Iar acestea au venit după un rotund 5-1, înregistrat, sâmbătă, pe „Banatul” din Sânnicolau Mic, acolo unde Cijevschi a reșit „tripla”, iar Chevereșan și Lazea au marcat și ei câte un gol.

Pentru Viitorul au jucat: Grec – Nădăban, Lobonț, L. Catanzariti, Drăgoi – Sherzad, Burada, Bulzan – Cijevschi, Maki, An. Lazea, plus cei veniți de pe bancă: Al Fador – Buda, Bunaciu, Fl. Moni și Chevereșan.

Campionatul Național U15: Viitorul Arad – Academia Gică Popescu  1-1

Puștii pregătiți de Ciprian Pistrui nu se află într-un moment prea bun și înregistrează o remiză cu totul și cu totul neașteptată pe teren propriu, 1-1, cu Academia Gică Popescu. Formație pe care, de exemplu, a învins-o în Oltenia cu 4-2. Împrumutându-l pe Lazea colegilor mai mari pentru derby-ul de clasament, Viitorul 2010 a pierdut din forța sa ofensivă și a marcat o singură dată, prin Dehelean. Craiovenii au egalat după pauză și, chiar dacă arădenii și-au mai creat destule ocazii până la final nu au mai reușit să înscrie.

Sturza – Terpea, Tănasă, Pantea, Trif – Toma, Tomescu, F. Varga, Truță – P. Dehelean, Sîrb, plus Glevan, Marcei a fost echipa aliniată de Viitorul 2010.

Eșec și succes în Liga Elitelor, în derby-ul local cu CSȘ Gloria

În Liga Elitelor, ambele formații de la Viitorul au jucat la Arad cu CSȘ Gloria, pe terenul din Subcetate. La categoria de vârstă U14, gazdele s-au impus cu 2-0, în timp ce Viitorul 2013 s-au impus cu 6-3, după reușitele semnate de Golomici 3, Popa, Tulvan  și Faur. Ambele grupe ale „roș-albilor” sunt pregătite de Casian Maghici și Alex Hojda.

În weekendul ce vine, ambele formații de republicani stau, în timp ce puștii de la Liga Elitelor au din nou meciuri la Arad, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button