Baschet

FCC UAV Arad pare a avea cale liberă spre Final Four-ul Cupei României, înfruntă Rapidul doar în fața propriilor susținători!






Nivelul scăzut al baschetului feminin românesc se vede și în programarea unor meciuri, la mica înțelegere, între combatante. După ce a pierdut meciul din campionat cu FCC UAV Arad, cu 71-96, Rapidul a înțeles că nu are nici o șansă în sferturile Cupei României și acceptat să joace ambele partide tot în Sala Sporturilor Victoria din orașul nostru.

Se va întâmpla la acest mijloc de săptămână, mai precis miercuri, cu începere de la 18 și joi, de la ora 17. Până la urmă, duelul de vineri, a fost total dezechilibrat doar în primul sfert, când – de altfel – „galben-albastrele” au și tranșat soarta celor două puncte. Și chiar una dintre protagoniste, Andreea Mititelu, a subliniat: „Nu a fost un meci atât de ușor, cum ne-am așteptat. La pauza mare ne-au pus probleme pe fondul relaxării noastre când nu mai reușeam să introducem mingea în coș, dar ne-am revenit ușor-ușor. Urmează două meciuri la interval de două zile, va fi greu că nu avem timp de repaus, ca atare trebuie să luptăm fiecare meci, să ne focusăm, să fim o echipă, să jucăm împreună și, cel mai important, să ne bucurăm după fiecare meci”. Totodată, fetele doresc să-i facă zile liniștite lui Miroslav Popov, care astăzi împlinește 67 de ani.

Așadar, pentru fanii FCC UAV Arad e un prilej să-și vadă la lucru favoritele două zile la rând și – probabil – să aplaude calificarea lor în final-fourul Cupei României, acolo de unde au lipsit sezonul trecut. Și celelalte trei dueluri din sferturile Cupei sunt dezeechilibrate, din moment ce se mai duelează: CSM Constanța, cu Agronomia București, CSM Târgoviște, cu Universitatea Cluj și Sepsi SIC Sfâtu Gheorghe, cu CSM Alexandria. Primele echipe menționate sunt mari favorite să se califice la Final Four.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button