UTA Arad

UTA își aduce suporterii pe stadion în ajunul Crăciunului, când a programat mai exact LPF-ul meciurile cu Oțelul și FC Botoșani?






Finalul de an a poate deveni crucial pentru soarta UTA-ei în prezenta ediție a SuperLigii după cele trei eșecuri consecutive, ultima chiar aseară, acasă, cu U. Craiova. Arădenii mai dispută patru meciuri oficiale până la finalul lui 2024, iar trei dintre adversari sunt din categoria celora indicată de Mircea Rednic, împotriva cărora punctele devin obligatorii.

„Roș-albii” știau deja când joacă cu U. Cluj (2 decembrie, de la ora 17,30, pe Someș) și Unirea Slobozia (8 decembrie, ora 13,30, pe Mureș), iar astăzi au aflat când vor închide cercul în campionat. Liga Profesionistă de Fotbal și televiziunile au programat meciul dintre Oțelul și UTA sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 14,30, în orașul de pe Dunăre, în timp ce următorul duel de campionat al „Bătrânei Doamne” va avea loc după alte 9 zile. Adică pe 23 decembrie, aproape de Sărbătoarea Crăciunului. În acea zi de luni, de la ora 17, pe arena „Francisc Neuman”, UTA o găzduiește pe FC Botoșani.

Vă reamintim, însă, că pe lângă cele patru dispute de campionat, arădenii încheie și conturile în grupa Cupei Rmâniei. Mai întâi, Costache și colegii săi joacă pe 5 decembrie (ora 14), la Ungheni, iar între partidele cu Oțelul și FC Botoșani, va fi programat meciul de la Arad, cu Farul. Având în vedere că formația lui Hagi va juca în campionat în zilele de duminică, acasă cu FCSB și la Sibiu, cu Hermannstadt, cel mai probabil meciul de pe „Francisc Neuman” se va juca miercuri (18 decembrie) sau joi (19 decembrie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button