Pecica și-a luat revanșa cu Șagul și stă bine în cursa pentru play-off! Stupar: „Am dat gol repede, după care am stat bine în teren”
Progresul Pecica și-a luat revanșa în fața nou promovatei din Șag, care le-a produs primul eșec stagional în tur. Formația lui Ciprian Urican a câștigat chiar pe terenul divizionarei terțe arădene, cu 1-0, prin reușita lui Făgărășanu. Acesta din urmă a înscris din nou astăzi, dar un gol ce avea să conteze doar pentru statistică și asta pentru că pecicanii marcaseră deja două goluri, prin Kyrychenko și Borcea și au ținut de avantaj până la ultimul fluier al arbitrului Victor Hurducaș: 1-2.
Dan Stupar a încasat, până la urmă, patru etape de suspendare după cartonașul roșu primit la finalul meciului cu Poli și a stat în tribună și la Șag. „Văd jocurile mai bine de la înălțime, iar astăzi pot spune că am făcut un meci bun. Am dat gol repede, după care am stat bine în teren. Nu le-am dat spații spre careul nostru, poate au fost una-două greșeli personale, dar le-am rezolvat. Au mai fost mici probleme când au jucat ei între linii în prima repriză, dar am reparat la pauză. Apoi, când au apelat la jocul direct, în profunzime, băieții s-au adaptat din nou, am luat măsurile necesare și după golul lui Borcea părea să nu avem probleme. Din păcate, a venit acel corner, cu pasă pe jos pentru Făgărășanu și la 1-2 ne-am complicat singuri situația. Au venit puțin peste noi cu centrări, dar am rezistat fără mari probleme și am luat trei puncte foarte mari în economia luptei pentru primele patru locuri. Vrem neapărat să fim acolo, avem forța să rămânem acolo, iar azi ne-am luat punctele înapoi cu cei de la Șag. Eu zic că victoria noastră a fost mult mai meritată decât a lor pe terenul nostru, când – practic – ne-au dat gol la singura lor ocazie. Acum, pe lângă goluri, noi am mai avut cel puțin două-trei ocazii destul de mari, dar a trecut. De acum ne gândim doar la meciul cu Lupeniul, căci vrem să terminăm anul cu o nouă victorie să ne păstrăm mari șansele de a juca în play-off la primăvară. E clar că va fi un meci greu, căci întâlnim o echipă rănită, după ce a pierdut două puncte mari spre final, la Periam și tocmai de aceea trebuie să facem un meci foarte bun”, ne-a declarat Stupar, cel care o antrenează pe Pecica alături de Bogdan Bozian.
În locul lui Wild (suspendat) în centrul defensivei a jucat Sergiu Aldan, revenit pe gazon după câteva săptămâni de absență. „Am vorbit cu el și a recunoscut că nu e sută la sută, dar că poate și ar vrea să joace. Am riscat puțin cu el, dar am decis să-l băgăm titular pentru că, în cazul în care ar fi recidivat, să nu pierdem o schimbare. Dar, Sergiu a făcut față, s-a descurcat bine și a contribuit la acest succes important. Sperăm să nu mai aibă probleme de acum înainte, căci este un jucător important pentru noi”, a adăugat Stupar.
Timişul Şag – Progresul Pecica 1-2
Cum s-au marcat golurile:
0-1 (min. 6): M. Salka îl deschide pe Vadim Kyrychenko, care înscrie cu un șut plasat din 8 metri
0-2: (min. 76): Arsene execută o lovitură liberă din stânga, Kyrychenko ratează reluarea spre poartă, dar mingea sare fericit la Samir Borcea, care înscrie din 6 metri!
1-2 (min. 79): Viașu execută un corner până pe 16 metri, de unde Andrei Făgărășanu îl bate pe Zamfir cu un șut pe jos, la colțul lung
Formații:
Șag: Mereu – Al Munteanu, Moțiu, Podină, Zaharia – Făgărășanu, Briciu (46 Viașu) – R. Popa, Zaluschi (63 Românu), An. Ivanovici – Drăghici (63 Mediop). Rezerve neutilizate: Iovicin – Al. Micșa Șiel, Candreanu, Taub, Palade. Antrenor: Ciprian Urican
Pecica: Zamfir – Haloș, Iurasciuc, Aldan, Suslak (85 D. Salka) – M. Salka, Arsene – Borcea (90+1 Olăroiu), Călin, Șimăndan – Kyrychenko. Rezerve neutilizate: Burtic – Bain, Hara, Bozian, Răchită, Mocanu. Antrenori: Dan Stupar și Bogdan Bozian
Arbitri: Victor Hurducaș (Iclod – Cluj) – Lucian Armeanu (Pui – Hunedoara), Daniel Leuca (Oradea).
Rezervă: Cătălin Flonta (Cluj-Napoca)
Observatori: Cosmin Danciu (Hunedoara), Florin Oglindoiu (Drobeta-Turnu Severin)