Viitorul și Cermeiul și-au împărțit punctele și play-offul se îndepărtează! Sculici: „Pas greșit, am fost mai moi azi” v.s. Polgar: „Ne-a lipsit golul doi”
Remiza era singurul rezultat care le (cam) scotea pe Viitorul și Cermei din calculele play-offului și asta a ieșit astăzi, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, în ultimul derby arădean al anului în Liga a 3-a. Tabela s-a oprit la scorul de 1-1, ambele goluri venind în ultimul sfert al primei reprize. Doi fotbaliști născuți în anul 2005 și-au trecut numele pe lista marcatorilor, fundașul Gomboș, pentru gazde, respectiv atacantul Pășcălău pentru „sămădăi”.
Sculici: „Până la urmă a fost un 1-1 echitabil, pentru noi nu e un rezultat bun”
Până la urmă, cu rezulatul de egalitate, Viitorul o ține sub ea pe Cermei, doar că rămâne la 5 puncte în spatele locului 4, în condițiile în care mai sunt în joc 12 puncte până la finalul sezonului regular. „Am început meciul intenționat mai compact, am vrut să jucăm pe contraatac. Am și preluat conducerea, lucrurile păreau că merg bine, dar am luat un gol ușor pe final de repriză. În a doua repriză ne-am dorit să câștigăm, dar – parcă – față de celelalte meciuri, am fost un pic mai moi. Poate anumite indecizii sau decizii luate altfel decât ar fi trebuit au făcut să rămână scorul egal. Au avut și ei ocazii, până la urmă a fost un 1-1 echitabil. Pentru noi nu e un rezultat bun, am pierdut două puncte acasă, oarecum pe mâna noastră. Este final de campionat, mai trebuie să gestionăm un joc și vedem ce se mai întâmplă. Deși nu stau cu ochii pe clasament, e clar că astăzi am făcut un pas greșit în dorința noastră de a ne apropia de play-off. Mai sunt 12 puncte în joc, vedem cine adună mai multe”, a spus Cristian Sculici.
Golul celor de la Viitorul a fost semnat de doi jucători cu care Cristian Sculici a lucrat și la Ineu. Gavrilă a centrat din dreapta și Gomboș a marcat cu capul. „Mi-e ușor să lucrez cu toți jucătorii, nu doar cu cei pe care i-am mai antrenat. Nu am nicio problemă cu nuciunul dintre ei, problema este că nu au încredere în ei, asta s-a văzut mai ales în prima repriză. În momentele când am avut încredere și am pasat, am avut ocazii, când ne-am ascuns de joc, am intrat într-o luptă care nu ne avantajează. Sper ca treptat să reușim să creștem și în joc”, a completat tehnicianul „roș-albilor”.
Polgar: „Egalarea a căzut foarte bine înainte de pauză, ne-am revenit mental și asta s-a văzut în repriza a doua”
După cum a jucat în Sânnicolau Mic, Cermeiul a demonstrat că nu a acuzat șocul eșecului (0-3) cu Poli și a fost echipa care, parcă, a insistat mai mult pentru cele trei puncte. „Nu pot să spun că este un egal echitabil, repriza a doua a fost a noastră, cel puțin sfârșitul de joc în care am avut ocazii imense. Dar ne-a lipsit golul doi. Până ce ne-au marcat ei, am controlat partida, am avut posesia mai bună, dar nu am avut ocazii. După gol ne-am precipitat puțin, ne-am pierdut capul, adversarul a venit peste noi cu finalizări, cu ocazii de gol. Egalarea a căzut foarte bine înainte de pauză, ne-am revenit mental și asta s-a văzut în repriza a doua în determinarea noastră. La pauză le-am spus să se calmeze, erau puțin agitați din cauza arbitrului care a fluierat multe faulturi ușoare, nu a lăsat cursul jocului. Am ieșit bine de la cabine, am pus presiune mare pe adversar, dar nu am mai reușit să marcăm. Se conturează deja echipele din play-off și play-out, mai avem o etapă anul acesta, important ar fi să strângem cât mai multe puncte. Am preluat echipa cu zero puncte și obiectiv salvarea de la retrogradare, am strâns destul de multe puncte și mai avem patru partide din sezonul regulat și nu vrem să ne oprim aici. Urmează un meci acasă cu Ghiroda, o echipă cu jucători experimentați, dar vrem să rămânem cu toate punctele acasă”, a declarat Norbert Polgar, antrenorul celor de la Cermei.
Patrick Pășcălău a mai marcat un gol important pentru „sămădăi”. „De când am venit eu, Pășcălău este în formă bună. Are cinci goluri marcate, este un copil matur care ne ajută foarte mult”, a mai afirmat Polgar.
Viitorul Arad – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-1
Cum s-au marcat golurile:
1-0 (Min. 30): Lovitură liberă de la 30 de metri pentru gazde, Sas bate scurt în dreapta la Gavrilă care învăluie și pătrunde până la linia de fund, a driblat scurt un adversar, a centrat la colțul lung de unde Victor Gomboș a marcat cu capul.
1-1 (Min. 44): Siminic centrează de pe stânga, mingea se lipește de Patrick Pășcălău în șapte metri, protejează bine în fața lui Gomboș și trimite la semiînălțime în stânga lui Gârlea.
Formații:
Viitorul: Gârlea – Stoianovici (87 Ungureanu), Gomboș, C. Munteanu, Pantea – D. Lazăr (71 Sabău) – Blickling, Hațegan (57 Vezan), Gavrilă, Sas (57 Miculaiciuc) – Bădăuță. Rezerve neutilizate: Grec – Dolga, Narsesovici, Nica, Stoia. Antrenor: Cristian Sculici.
Cermei: R. Rusu – Sevici (90+3 Stamorean), Pașca, Tomuț, Siminic – Piț, Iosu – Mercioiu (59 Gavra), Dinu (89 Steleac), Filimon – Pașcalău. Rezerve neutilizate: Neag – Măguelan, Mitu, Novac. Antrenor: Norbert Polgar.
Arbitri: Răzvan Dan – Marius Talpoș, Radu Stana. Rezervă: Alexandru Manea (toți din Timişoara)
Observatori: Valer Durdeu (Oradea), Ion Lupșa (Timişoara)
hai cermei