Stranieri aradeni

Parma – scuturată serios de AS Roma, arădeanul Man rămâne cu 4 goluri în Serie A!


Parma nu a contat pe „Olimpico”, cu AS Roma, își strică golaverajul și rămâne la un singur punct în fața lui Cagliari, prima echipă aflată sub linie în Serie A, dar care joacă duminică, de la ora 16, în deplasare cu ultima clasată, Venezia.

Formația capitolină s-a impus cu 5-0, după „dubla” lui Dybala (min. 8 și 51) și reușitele semnate Saelemaekers (13), Peredes (74) și Dovbyk (73). Arădeanul Dennis Man a fost integralist în tricoul „cruciaților” și a avut puține șanse de a pune în pericol poarta lui Svilar. Practic, fostul utist l-a pus cel mai mult în dificultate pe portarul roman în ultimul minut de joc, când „manita” trupei lui Claudio Ranieri era deja desăvârșită.

Notat de SofaScore cu 6.5, Dennis Man a avut 45 de atingeri ale mingii și două șuturi, cel scos de portar pomenit mai sus și altul în blocaj. Internaționalul român a câștigat cele două dueluri avute la sol, dar a pierdut mingea în 13 rânduri și a avut 22 de pase reușite, din 31 încercate, un procentaj de 71%.

Vă reamintim că Man a avut prima sa relizare în Serie A chiar împotriva Romei, în martie 2021, când a pasat perfect pentru golul lui Mihăilă. Parma a câștigat cu 2-0 acel meci, dar la finalul sezonului avea să retrogradeze în Serie B. Gruparea emiliană a revenit în această vară în elita fotbalului italian, iar Man e la cota 4 goluri.

FOTO: prosport.ro (Profimedia)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button