UTA Arad

UTA, pusă în gardă (și) de delegarea lui Chivulete: Botoșaniul a câștigat singurul meci din istorie la Arad cu arbitrul bucureștean la centru!


UTA își încheie conturile cu anul 2024 luni, de la ora 17, pe teren propriu, cu FC Botoșani. Un meci cu implicații adânci asupra viitorului clubului, care ar putea avea parte de o oarecare liniște în pregătirea părții secunde a sezonului sau, dimpotrivă, să petreacă scurta vacanță de iarnă în incertitudine și critici. Moldovenii sunt pe loc direct retrogradabil, dar la doar 4 puncte în spatele arădenilor, așa că „roș-albii” nu au voie să nu-și valorifice statutul de favoriți.

Cel care va împărți dreptatea este Andrei Chivulete, un arbitru pe care echipa lui Mircea Rednic l-a mai întâlnit o singură dată în acest sezon, în vară. Se întâmpla în etapa secundă, la Craiova, acolo unde Universitatea s-a impus cu 4-2. În general, utiștilor nu le-a mers deloc bine cu arbitrul bucureștean conducând partidele cu oltenii. În decembrie 2021, acesta a privat-o pe UTA de un penalty clar și eliminarea lui Bancu, care făcuse fault de ultim apărător la Erico. În schimb, Ioan Hora vedea „roșu” în ultimele minute. Acel meci s-a încheiat 0-0, pentru ca în turul sezonului 2022-2023, UTA lui Ilie Poenaru să piardă acasă, cu 2-1 în fața Universității Craiova, cu arbitrul bucureștean la centru. Iar acesta l-a eliminat de pe pe teren pe Anton încă din minutul 57, după două „galbene”.

În schimb, în sezonul trecut, cu „centralul” de 38 de ani alături, „Bătrâna Doamnă” a obținut remiza (1-1) de la Galați, din prima rundă și victoria cu 2-0 de la Iași, din play-out. Cu Andrei Chivulete la centru, „Bătrâna Doamnă” a mai obținut succesul prestigios cu FCSB, cu 3-1, din penultima etapă a sezonului regular 2022-2023. Însă, tot în sezonul chinuitor în care arădenii s-au salvat la barajul cu Buzăul, Chivulete a condus un UTA – Botoșani, pe arena „Francisc Neuman”, câștigat cu 2-0 de moldoveni în etapa a 4-a a play-outului. A fost, practic, singurul succes din istorie al trupei din nordul Moldovei la Arad!

Nu trebuie uitat că bucureșteanul deține ecusonul FIFA, iar mâine va fi asistat de Alexandru Cerei (Cluj) și Andrei Constantinescu (București), iar dintre băncile de rezerve de Ovidiu Maziulu (Satu Mare). În fine, în camera VAR se vor afla Iulian Dima (București) și Raul Ghiciulescu (Lugoj).

Arbitrii de la UTA – Botoșani vor fi observați de fostul asistent FIFA, Octavian Șovre (Satu Mare), în timp ce delegatul de joc desemnat de Liga Profesionistă de Fotbal este bucureșteanul Marcel Vasile (București).








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Principalele motive de îngrijorare pentru UTA sunt chiar … UTA . Nu albitrul, sau cavaleri fluierului , nu adversarul, nu spectatori, ci chiar echipa. In foarte multe meciuri s-a bătut singura. Dar când schimbi 80 de jucători în 2 ani la ce sa te și aștepți? Se sparge buba la un moment dat! Și nu mai dați în sau doar in Rednic. Dacă aveți oleacă de minte în cap pricepeți asta!

    5
    4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button