Stranieri aradeni

Arădeanul Vulturar a adunat doar 120 de minute în tricoul Rapidului, dar îl flatează pe Șumudică: „Mi-a spus că antrenamentele sunt bune”


Rapidul ține de ambii fotbaliști arădeni din lot. Rareș Pop a fost titular la ultimul meci oficial al anului pentru giuleșteni (0-0) cu Dinamo, în timp ce Cătălin Vulturar pare să-l fi convins pe Marius Șumudică de utilitatea sa după…o discuție.

Antrenorul bucureștenilor mai dorea să transfere un mijlocaș central defensiv în această iarnă, dar mijlocașul arădean de 20 de ani pare să-i fi schimbat planurile. „Eu imi doream pentru Vulturar să joace şi voiam să găsesc şansa pentru el. Sunt şi sub presiunea rezultatelor, trebuie să mă ţin acolo de play-off, trebuie să sărim şi noi odată în play-off şi să nu mai coborâm de acolo şi atunci nu-mi permiteam să fac foarte mult schimbări.

Încercam să găsesc un 11 de bază, un sistem de bază. Mă bucur că am învăţat în scurt timp să interpretăm mai multe sisteme, să ştim să jucam şi în patru (n.a. – fundaşi), şi în trei (n.a. – fundaşi), în spate, şi atunci era greu (n.a. – pentru Vulturar).

Am avut o discuţie individuală cu el, mi-a plăcut că a zis că vrea să rămână aici să lupte, că nu pleacă, că indiferent dacă s-ar duce la altă echipă şi ar juca nu îl ajută, pentru că aici antrenamentele sunt bune şi de intensitate şi că el cu siguranţă simte că poate să crească mult cu noi”, a declarat Marius Şumudică conform orangesport.

Dorința lui Vulturar de a rămâne la Rapid nu era deloc scontată mai ales că se în vară e programat Campionatul European de tineret, iar Daniel Pancu se vede în situația să aleagă fotbaliștii cu meciuri în picioare.  „Îi va veni şansa, va mai juca cu siguranţă, fiindcă ne-am acoperit şi, dacă înainte ne mai uitam la un număr şase şi să mai luăm un mijlocaş defensiv, eu consider că am doi mijlocaşi foarte buni, Hromada şi Vulturar”, a continuat tehnicianul celor de la Rapid.

Vulrurar a jucat 3 meciuri la Rapid și 9 la UTA în 2024

Dintre cele 24 de meciuri oficiale jucate de Rapid în prima parte a sezonului 2024-2025, Cătălin Vulturar a apărut pe teren în trei dintre ele. În una singură a fost titular și integralist, în Rapid – CFR Cluj 0-2, meci contând pentru ultima etapă a grupei din Cupa României, giuleștenii fiind calificați deja. A mai evoluat 15 minute în Afumați – Rapid 0-3, tot din Cupă și doar 4 minute în Rapid – Buzău, din etapa a 20-a a SuperLigii.

Vulturar a fost cumpărat de Rapid în februarie 2024 și împrumutat la UTA în a doua parte a sezonului 2023-2024. Mircea Rednic l-a utilizat în 9 partide, ultimele 7 din play-outul SuperLigii și ultimele două din sezonul regular.








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Vulturar poate ajunge cel mult un…. Oaida ! Și el un arădean în căutare de încredere. Numai ca încrederea asta scade la echipe cu bani și evident alte pretenții. Nu poți sa pui sigur o stampila hotărâtă asupra unui tânăr în plina evoluție. Iar revenim. Evoluția înseamnă minute. Numai găsești pe orice drum o înțelegere ca la UTA.!! UTA care a strâns din dinți când dăruia minute unui Miculescu, cu ale lui 3,4 goluri pe sezon. Nici la Rapid, nici la UTA. Este doar drama lui Vulturar, devenit și el globe-troters. Drama și pe la UTA, cu fotografii de garnituri reci, care nu spun nimic sufletește, tocmai la un public cu prea mult suflet.!!

    10
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button