Cermeiul și-a betonat linia mediană cu Suslak, T. Bodri și M. Rusu, Polgar și-a primit și cantonamentul de la Moneasa!

Gloria Lunca Teuz Cermei va fi ultima divizionară terță arădeană ce se va reuni în această iarnă. Se va întâmpla luni, 20 ianuarie, iar antrenorii Norbert Polgar, Adi Rusu și Dani Bulza vor avea trei noi elevi. Asta după ce s-au despărțit oficial de Bruno Vasiu (care e și accidentat) și Mihai Steleac (reîntors la Pâncota).
Președintele Petre Bulza confirmă înțelegerile cu trei mijlocași arădeni, doi dintre ei putând evolua și fundași laterali. „Am dorit să ne întărim și la capitolul seniori, dar și la cel al juniorilor, vrem să avem un final de campionat fără emoții. Prin urmare, am semnat deja cu Adrian Suslak și Toma Bodri, jucători pe care îi cunoaștem, au mai fost la noi. Sunt băieți de caracter, care sigur ne vor ajuta. Totodată, am reușit să luăm un junior de la UTA, pe Mario Rusu, născut în 2007. E un mijlocaș de calitate, chiar aveam mare nevoie de încă un junior bun. Încă nu știm dacă va mai pleca cineva, poate unii au oferte. Vom vedea luni și în funcție de asta e posibil să mai fie ceva mișcări și la sosiri. Am purtat deja discuții pentru un cantonament de o săptămână la Moneasa, mai data să o batem în cuie. Probabil vom merge la munte începând cu 26 ianuarie”, ne-a declarat Bulza.
Adrian Suslak a ajuns la 32 de ani și se întoarce la Cermei după șase sezoane și jumătate. Fotbalistul de picior stâng e crescut de UTA, formație cu care a și jucat în Liga a 2-a, dar a mai evoluat și alte formații arădene, Național Sebiș, CS Ineu, Crișul Chișineu Criș și Șioimii Lipova. În stagiunea 2023-2024 a îmbrăcat tricoul celor de la Uirea Ungheni, formație cu care a promovat în Liga a 2-a, dar de care s-a despărțit după aceea. În prima parte a acestui sezon a jucat pentru Progresul Pecica, dar o aventură la Cermei îi este mai la îndemână pentru startul careirei de antrenor la nivel de copii.
Într-adevăr și Toma Bodri (24 de ani) revine la Cermei după cinci sezoane, dar nu o va mai face alături de fratele său geamăn, Luca, acesta semnând de curând cu Pecica. Toma s-a despărțit în această iarnă de Viitorul și poate fi un „jolly-joker” pentru Polgar, atâta timp cât poate evolua pe orice post în benzi, dar și ca mijlocaș central. În cariera sa, fotbalistul crescut de UTA a mai jucat la Crișul, Pecica (în două „mandate”), CSM Slatina, Șoimii Lipova și CSC Dumbrăvița.
În fine, Mario Rusu e crescut la Atletico de Adrian Petruț și Vivi Erdei și trecut la UTA imediat după disputarea turneului final al Ligii Elitelor U15 din vara lui 2022, încheiat de arădeni pe locul 4. Rusu va fi la prima experiență la o echipă de seniori, el evoluând până acum doar în Liga Elitelor pentru UTA. A debutat și pentru formația pregătită de Mircea Rednic, dar într-un amical disputat la Reșița pe 7 septembrie 2024.