Liga a 3-a

Utistul Mario Salka schimbă echipa la Liga a 3-a: O lasă pe Progresul Pecica pentru Gloria Bistrița!






Fostul căpitan al UTA-ei 2007 schimbă echipa în această iarnă. Mario Salka s-a remarcat prin evoluții constant bune la Progresul Pecica și le-a atras atenția celor de la Gloria Bistrița, care au un singur obiectiv în acest sezon, promovarea în Liga 2-a.

Mutarea a fost intermediată de Bogdan Apostu, impresarul fotbalistului, care e și implicat în „proiectul Gloria”, după modelul Corvinul. Salka ajunge la gruparea din Translvania sub formă de împrumut de la Pecica, cu acceptul clubului UTA, unde va reveni din vară.

Polivalentul fotbalist se află la a treia echipă de Liga 3-a din carieră. La 15 ani jucase pentru Gloria Lunca Teuz Cermei, iar din vara lui 2023 a jucat la Progresul Pecica, sub comanda lui Dan Stupar și Bogdan Bozian. La Gloria, Salka va fi antrenat de experimentatul Cristian Pustai, care-l are ca „secund” pe arădeanul Cristi Todea. Iar „Dulăul” îl cunoaște bine pe tânărul fotbalist arădean, pe care l-a antrenat la Cermei și l-a avut și ca adversar din postura de „principal” al Lipovei.

Mario Salka face parte din generația de 2007 de la Atletico, crescută de Adrian Petruț și Vivi Erdei, care a ieșit pe locul 4 în țară, în ediția 2021-2022 a Ligii Elitelor U15.




3 comentarii

  1. Bucura-te de bani ca de fotbal poti sa uiti. Nu vei avea nici macat 25% minute cat ai avut pana acum. Dar ai bani. Pacat copile mare pacat

    5
    1
  2. Nu e gresit ceea ce a scris Dan. Ideea era ca el a fost la o echipa de seniori unde a jucat unde a fost om de baza. La Bistrita e greu de crezut ca va sta cineva dupa el . Acolo e presiune nu ca la Pecica. Acolo se vrea promovarea. Intrebarea este daca e pregatit sa joace sub presiunea rezultatelor. Ca nu va sta nimeni dupa el

    3
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button