„Galben-albastrele” au primit tema meciului cu „lanterna” din Brașov: „Completăm cu încă două sisteme de apărare!”

Campionat ca un „roller coaster” pentru FCC UAV Arad. După meciul cu aer de medalii cu Sepsi (pierdut cu 56-67), vicecampiona are antrenament cu public sâmbătă, de la ora 14, în Polivalenta de pe Mureș, după care se deplasează în Giulești, unde dă piept cu noua forță a baschetului feminin românesc.
Antrenamentul cu spectatori e în compania lui CS Universitar Brașov. „Lanterna roșie” a LNBF contează doar pe junioare, plus veterana Biljana Pesovic și e fără victorie în 10 meciuri jucate. În plus, patru din ultimele cinci confruntări le-a pierdut la diferențe astronomice, încasând mereu peste o sută de puncte. Așadar, partida va fi un un prilej bun pentru Dan Moraru să testeze diferite formule și scheme de joc. „La prima vedere, se pare că e un meci destul de ușor. De fapt, nici un meci nu este ușor, dar este unul care pe mine sau pe noi ne-a ajutat să completăm cu încă două sisteme de apărare față de unul singur, pe care ele îl făceau până acum. În această săptămână am slăbit puțin intensitatea antrenamentelor pentru a repeta aceste apărări, pe care le vom aplica sâmbătă, în meciul cu Brașovul. În rest, ne pregătim săptămâna viitoare pentru un meci iarăși, foarte important, foarte greu, cu Rapidul, echipa care s-a întărit în ultima săptămână cu patru jucătoare de la Constanța. Noi mergem acolo ca să încercăm să facem o surpriză”, a spus experimentatul profesor de pe banca FCC UAV Arad.
Fiindcă Alexia Dobă are șanse mari să lipsească și mâine, tânăra Daria Negru ar trebui să primească câteva minute din partea lui Moraru. „Vrem facem un meci cât mai bun și să punem în practică noile sisteme de joc, atât în atac cât și în apărare. O să trătăm echipa oaspete cu seriozitate”, susține extrema Aradului.

