Viitorul Arad și-a luat „închizător” nigerian de la Corvinul, via Gloria Bistrița!

Promovată în premieră pe scena eșalonului terț în această vară, Viitorul Arad se clasează pe locul 6 la finele primelor 15 etape din seria a 9-a. Echipa antrenată de Cristian Sculici va juca în proporție de 99% în play-out, unde va folosi mulți jucători tineri, unii dintre ei sosiți chiar în această iarnă. Este vorba despre portarul Andrei Tulcan (19 ani), Alexandru Adamcsik (20 de ani), Tudor Ghergar (16 ani) și Alexandru Melniciuc (19 ani). Acesta din urmă vine sub formă de împrumut de la Gloria Bistrița, echipă care a mai dat un fotbalist la Viitorul chiar în ultima zi de mercato.
Este vorba despre Taiye Abolaji Rasaq, un mijlocaș nigerian de 19 ani adus în România în iunie 2024 și care în prima parte a actualului sezon a jucat sub comanda lui Cristian Sculici și Cristian Todea la Bistrița. „Închizător” de meserie, africanul e stângaci și va evolua în „alb-roșu” cel puțin până la finalul acestui sezon.
De altfel, Rasaq e la Arad de aproape o săptămână, a și evoluat în victoria (3-2) cu NAC CAO Oradea, dar a fost legitimat doar ieri. Probabil, nigerianul va fi pe teren și mâine, când Viitorul dispută cel mai tare amical al iernii, la Dumbrăvița, împotriva divizionarei secunde pregătită de Cosmin Stan.