Liga a 3-a

Ioan Cora, președintele care a scris istorie pentru Voința Macea, s-a stins din viață la 59 de ani!





Veste tristă în lumea fotbalului arădean. Ioan Cora, cel mai de succes președinte din istoria Voinței Macea, s-a stins subit din viață la vârsta de 59 de ani. Fostul om de afaceri a dus-o pe formația din comuna părădicilor până în Liga a 3-a.

Proiectul lui Cora a început din fotbalul județean, cu Sandu Gaica pe banca tehnică, după care a continuat cu cuplul Marius Grad – Dan Stupar. Voința a pierdut barajul de promovare cu Viitorul Alparea (0-1), dar bihorenii au aruncat prosopul și măcenii au urcat în seria a 6-a a Ligii a III-a. Au încheiat sezonul 2006-2007 pe locul 7, peste colegele din Arad de la ACU, CS Ineu, Victoria Nădlac și Gloria, însă au apărut primele probleme pentru firma de transporturi ale lui Ioan Cora și Voința a rămas doar cu formația din Liga 4-a.

În stagiunea istorică (2006-2007), pe banca celor de Macea a stat și Romică Gabor, fosta glorie a celor de la Corvinul Hunedoara și fost component al echipei naționale. În tricoul Voinței au evoluat atunci fotbaliști precum: Ovidiu Fador, Claudiu Porumboiu, Lucian Ciba, Alin Gligor, Flavius Pavel sau Florin Turcan, măcenii obținând destule rezultate de răsunet, cum ar fi dubla victorie împotriva celor de la Olimpia Satu Mare.

Chiar după ce și-a închis firma de transporturi și a avut mari dificultăți financiare, Nelu Cora a rămas un om demn și bun, care a luat-o din nou de jos fără regrete. Astăzi, fiul Ionuț își ia rămas bun de la părintele său într-un mesaj postat pe Facebook: ”Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace “Taichii”! Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine! Nu te voi uita niciodată!”

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Când vom afla detalii despre priveghi și înmormântare le vom comunica aici.

UPDATE

Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Nelu Cora, o pot face la Capela din Macea (cea veche), la slujbele de priveghi ce au loc miercuri și joi, de la ora 18,30. Înmormântarea e programată pentru ziua de vineri.










Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button