Baschet

CS Universitatea Arad câștigă Cupa României la baschet 3×3, trofeul mai ajunsese în vitrina clubului și 2023!





Dacă în Cupa României de 5×5 nu au prins finala, fiind eliminate de CSM Târgoviște din turneul Final Four disputat chiar la Arad, baschetbalistele de la FCC UAV s-au revanșat în competiția de 3×3. Acestea au câștigat competiția disputată în acest debut de săptămână la Arena de Baschet, din București și au primit trofeul din mâna lui Carmen Tocală, președintele Federației Române de Bacshet.

Trebuie totuși menționat că Andreea Mititelu, Alina Podar, Anamaria Ciotir și Bianca Fota au reprezentat CS Universitatea Arad la această întrecere, în care a obținut succese pe linie, după cum urmează: 22-9 cu A. Baschet și 21-8 cu CS Politehnica Iași, în Grupa E, 18-13, în sfertul cu Universitatea Cluj, 21-10 în semifinala cu Rapid și 21-11 în finala cu Shooting Stars.

Așadar, victorii clare pentru „galben-albastre”, care mai câștigaseră Cupa la 3×3 și în urmă cu doi ani, avându-le și atunci în componență pe Andreea Mititelu și Anamaria Ciotir. În schimb, Bianca Voica Nagy și Boglarka Biszak au fost înlocuite cu Alina Podar și Bianca Fota.











Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button