Oțelul – la a treia victorie din tot atâtea meciuri cu Gyuszi Balint pe bancă, Aldair a îngropat Botoșaniul!

Conducerea celor de la Oțelul Galați a luat o decizie înțeleaptă după eșecul echipei la Arad și l-a înlocuit pe Ovidiu Burcă cu Laszlo Balint. Iar fostul antrenor al celor de la UTA a avut un impact imediat, obținând victorii la rând, în număr de trei, în urma cărora teamul de pe Dunăre urcă până pe locul secund în play-outul SuperLigii.
Ultimul succes al „oțelarilor” s-a născut astăzi la Botoșani, acolo unde gazdele au avut om în minus pe teren încă din minutul 10. Aldair a intrat cu talpa direct pe glezna lui Teles și „centralul” Vidican l-a eliminat după ce a revăzut faza pe monitorul VAR. Portughezul și-a revenit și avea să marcheze golul ce avea să decidă duelul. În minutul 29, Bicfalvi, folosit „vârf” de Balint, a centrat din stânga și Teles a marcat spectaculos dintr-un voleu de la 14 metri.
Gruparea din nordul Moldovei nu s-a descurajat, a avut destule șanse și în zece oameni și chiar un gol anulat cu VAR. Petro marcase dintr-o fază fixă, dar arbitrii din fața monitoarelor au identificat poziția de offside al lui Matricardi (aflat chiar pe linia porții) și Vidican a cosnființit – practic – victoria gălățenilor: 0-1.
Botoșaniul leagă două eșecuri și, la cota 22 de puncte, cade pe loc de baraj, acolo unde se află și Sepsi, viitorul adversar al UTA-ei.
Clasament