Fotbal judetean

Victoria Ineu – divizionara a șasea cu față de echipă profesionistă! „Vrem să promovăm an de an și să ne creștem copiii!”





Două orașe importante din județul Arad nu mai au echipe în Liga a III-a începând din vara anului trecut. Mai mult, fotbaliștii de la Lipova și Ineu nu au coborît un eșalon, ci până în Liga a 6-a, cu două diferențe majore. Șoimii nu și-au schimbat forma de organizare și adună depunctări pe bandă rulantă pe fondul neachitării datoriilor către foștii jucători și antrenori, în timp ce gruparea de pe Crișul Alb a decis să o ia de la zero, reînviind clubul din alte vremuri – Victoria.

Urzică: „Vrem să ne dezvoltăm natural cu jucători din zonă într-un mediu profesionist”

Implicarea autorităților locale e totală pentru un proiect creat pentru jucătorii din oraș și zonă, cu accent pe tineri. Ineul e pe locul 3 pentru că și-a adunat mai greu jucătorii, în timp ce formațiile din Sâmbăteni și Archiș au avut ideile clare de la începutul verii, un plus de omogenitate și conduc și acum clasamentul. Victoria a avut ceva difcultăți și în preluarea juniorilor de la ACB Ineu, însă acum lucrurile sunt pe făgașul normal, iar echipa are un ciclu săptămânal apropiat de echipele profesioniste. Începând din iarnă, Flavius Sabău a devenit coordonatorul staffului tehnic din care mai fac parte Teodor Mihuț și Marcel Ponta, adică foștii „secunzi” ai lui Cristian Sculici. „Suntem în grafic până în acest moment, cam asta ne-am dorit de la acest proiect. Adică să creăm un mediu profesionist, în care copiii din zonă să poată progresa de la săptămână la săptămână și să devină generația pe care ne vom baza în anii ce urmează în ligile superioare. Victoria Ineu se antrenează zi de zi, după metodele lui Flavius Sabău, care a avut rezultate excelente la nivelul Ligii a 3-a, însă apreciem foarte mult și munca lui Teodor Mihuț sau Marcel Ponta. Ne-am strâns puțin mai greu, de abia prin septembrie și de aceea am pierdut puncte importante în tur, dar nici nu concepem să ratăm promovarea în Liga 5-a. Avem meci direct pentru locul 2 la Archiș peste două săptămâni, vrem să-l câștigăm și vom face tot posibilul să fim și primii până la final, deși e greu ținând cont că Sâmbăteniul are 5 puncte în față și un meci mai puțin disputat. Dar, pe noi ne interesează să promovăm an de an până în Liga a 4-a, iar acolo să avem o echipă formată din ineuani de-ai noștri sau jucători din localitățile învecinate. Vă dați seama că ne-am dori să-i aducem acasă pe Zdrențan, Șulumberchean sau Șerban, dar mai sunt și alții. Ei trebuie să fie convinși că la Ineu avem din nou intenții serioase și că ne dorim să ne dezvoltăm natural cu jucători din zonă. Între timp, trebuie să finalizăm și lucrările de renovare a vestiarelor de pe <<Central>>, avem de terminat și baza sportivă din Unitate. Totodată, lucrăm la completarea celor 5 grupe de copii, selecția este continuă, dar avem deja destui copii de care se ocupă Marcel Ponta, Teo Mihuț, Flavius Brândușe și Lucian Ardelean. Avem sprijinul necondiționat al domnului primar Călin Abrudan, ai domnilor consilieri locali și, încetul cu încetul, vom aranja și celelalte secții ale Victoriei Ineu” , afirmă Cristian Urzică, președintele noului club din Țara Crișurilor.

Mihuț: „Vrem să urcăm an de an un eșalon, iar în 2026 vom vedea dacă avem o generație cu care să îndrăznim și mai mult”

Ineul a început anul 2025 cu patru victorii din tot atâtea meciuri și un golaveraj zdrobitor 24-6! Echipa arată foarte bine, mai ales că ea a început pregătirea de iarnă devreme, pe 22 ianuarie, când Sabău i-a cunoscut pe jucători și de atunci a condus antrenamente zilnice. „E clar că Flavius a adus un mare plus pe partea de pregătire, până la urmă rezultatele vorbesc despre metodologia sa, dar are deja și o importantă experiență la echipe cu care s-a bătut la promovarea în Liga 2-a. Asta vrem și noi și urcăm an de an câte un eșalon, adică în vara lui 2026 să fim în Liga a 4-a și atunci vom vedea dacă avem o generație cu care să îndrăznim și mai mult. Copiii au progresat mult și vorbesc despre un Vidican, Pop, Sabău, Haniș, Flonta, Helciuc sau Dudaș pe care i-am antrenat și la ACB Ineu. Vorbim despre jucători între 15 și 18 ani și mai sunt și alții care vin din urmă. Lângă ei avem băieți cu experiență, de caracter, care muncesc și ei cot la cot cu copiii, doar că ei mai sar peste un antrenament-două pe săptămână, în funcție și de programul de la serviciu. Cert este că nu avem sub 19-20 de jucători la antrenamente. Berar, Voștinar, Popa, Igna, Bucatos ne ajută și ei foarte mult, dar ne mai băgăm și noi, antrenorii, când e nevoie de noi. De exemplu, Flavius a fost titular acum, cu Mândrulocul, căci ne-au lipsit trei fundași centrali, a mai intrat și Ponta, e bine că am bifat victorii pe linie în acest an și  avem moral pentru derby-ul de la Archiș. De câteva săptămâni, a venit la echipă și Adrian Perenyi, care a jucat și în Liga a 2-a și ne mai bucurăm că am reușit să-l revitalizăm pe Sergiu Balaci, care la un moment dat s-a lăsat, dar talentul nu și l-a pierdut”, ne-a mărturisit și Teodor Mihuț.

Balaci: „Victoria avem toate condițiile să reînvimem fotbalul din Ineu și din zonă”

Într-adevăr, Sergiu Balaci e golgheterul celor de la Victoria Ineu, cu 13 reușite, 9 dintre ele venind în primele patru etape din acest an. Ineuanul de 25 de ani a devenit mai prolific și prisma faptului că Flavius Sabău i-a schimbat postul. „Joc un fel de vârf fals de când s-a reluat campionatul și văd că fac față. E un post nou și pentru mine, până acum am jucat doar în benzi, dar antrenorii știu cel mai bine ce mi se potrivește. Am fost sfătuit să dau și mult la poartă, să mai las la o parte driblingurile, unde eu am mai avut de pierdut câteodată. E important că mă simt bine din punct de vedere fizic, am slăbit destul de mult, perioada în care m-am lăsat e doar un vis urât acum. Mă bucur că fac parte dintr-un proiect frumos, sănătos, atmosfera e foarte bună la echipă, e o plăcere să vin la antrenamente și jocuri. Nu concepem să nu jucăm în Liga a 5-a la anul și apoi să urcăm în Liga 4-a, la Victoria avem toate condițiile să reînvimem fotbalul din Ineu și din zonă. Avem antrenori buni, preocupați, copii talentați, cuminți, eu la rândul meu încă sunt tânăr și mai am multe de oferit. Mai ales că mi-am propus să am măcar jumătate din succesul tatălui meu la Ineu, lucru ce nu e deloc simplu”, afirmă Sergiu Balaci, fiul lui Dacian Balaci, fost fotbalist important el grupării ineuane.

Așadar, pentru Victoria Ineu urmează, pe 27 aprilie, un meci important pentru locul 2 direct promovabil, cu toate că, se pare, în Liga a 5-a vor ajunge primele trei clasate în ediția 2024-2025 a Ligii a 6-a

Clasament la zi











Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Sambăteni și archiș sunt înaintea voastră, fără sa aibă metodologia adusa de antrenorul vostru

    0
    0
      1. Hallo Joni

        Ia te rog legaturä cu Mine.
        Walter suporter UTA

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button