A fost nebunie la Chișineu Criș, 270 de meciuri de copii în trei zile!

Orașul Chișineu Criș a fost capitala fotbalului juvenil în weekendul recent încheiat. Aproximativ 1200 de fotbaliști, rudele și antrenorii lor au luat cu asalt orașul din județul nostru pentru prima ediție a „Chișineu Criș Cup”. Organizatori au fost cei de la AS Kickers, în parteneriat cu primăria orașului Chișineu Criș și Asociația „Pentru Mihai”, care au convins nu mai puțin de 48 de cluburi din vestul țării și nu numai să lupte pentru trofee, medalii și diplome, dar mai ales pentru satisfacția să fie mai buni decât adversarii.
Vineri, sâmbătă și duminică s-au disputat nu mai puțin de 270 de meciuri la 8 categorii de vârstă (2012-2019) pe trei terenuri: stadionul „Aurel Ardelean”, baza sportivă CNI și terenul sintetic de la sala de sport de pe strada Gării. Cu mențiunea ca la unele categorii de vârstă au fost mai multe turnee, dampioanele sunt: Viitorul Arad (2012), CSM Deva (2013), Atletico Arad 2015 (2014), CFR Timișoara (2015), Viitorul Arad și CFR Timișoara (2016), Atletic Drobeta și Atletico Arad (2017), Frontiera Drobeta, AS Recaș, CSC Moșnita și AS Kickers (2018) și Viitorul Marghita (2019). Câștigătorii au fost premiați de Ovidiu Guleș, primarul orașului Chișineu Criș sau de fostul internațional Ștefan Nanu.
Cherecheși: „Felicităm toate echipele participante, totul s-a desfășurat într-un spirit de fair-play total”
La fiecare categorie de vârstă, organizatorii au acordat și trofee pentru cel mai bun portar și cel mai bun jucător. „Au fost trei zile pline de fotbal și de soare, trei zile în care ne-am propus să promovăm sportul, dar și orașul Chișineu Criș, care a fost gazdă pentru nu mai puțin două mii de oameni, dintre care 1200 de sportivi. În primul rând, ne bucurăm că nu au existat decât accidentări ușoare, nici una gravă, totul s-a desfășurat într-un spirit de fair-play total. Personal, vreau să mulțumesc celor care au fost lângă mine în fiecare minut al acestei competiții, oameni dragi, în frunte cu soția mea. Dar, <<Chișineu Criș Cup>> nu putea avea loc fără sprijinul primăriei, a domnului primar Ovidiu Guleș al partenerilor noștri de suflet, Asociația „Pentru Mihai”. Felicităm toate echipele participante, toți antrenorii și toți părinții! Vă mulțumim pentru prezență și decență și vă așteptăm și la următoarele competiții, pe care – cu siguranță – le vom mai organiza”, a spus Daniel Cherecheși, conducător și antrenor la AS Kickers.
48 de cluburi s-au întrecut la „Chișineu Criș Cup”
Vă reamintim că formațiile participante la prima ediția e a „Chișineu Criș Cup”: AS Kickers, Crișul Chișineu Criș, Academia UTA, Atletico Arad, Viitorul Arad, CSȘ Gloria Arad, Fortuna Arad, Unirea Sântana, Șoimii Șimand, CS Socodor, Victoria Felnac, Podgoria Pâncota, Unirea Gurahonț, Progresul Pecica, Viitorul Satu Nou, Național Sebiș, FC Zimandu Nou, Viitorul Caporal Alexa și alte 32 din Timiș, Bihor, Hunedoara, Satu Mare, Caraș Severin, Mehedinți, Alba și Vâlcea: Poli Timișoara, FC Bihor, CSM Deva, Școala de Fotbal Valea Frumoasei, CSC Moșnița, AS Recaș 2001, Viitorul M9 Moldova Nouă, FC Auto Timișoara, AS Zenit Oradea, CFR Timișoara 1933, Raisa Timișoara, Viitorul Jimbolia, Albviola Fotbal Club, Progresul Timișoara, Metalul Crișcior, Viitorul Lugoj, LPS CSȘ Bihorul, CSM Satu Mare, Atletic Drobeta 2015, CS Unirea Sânnicolau Mare, Mundo Reșița, Juventus Oradea, AS Timstar, CS Il Calcio Satu Mare, Timișul Șag, Frontiera Drobeta, ACS Elite Dumbrăvița, FC Ștefan Nanu (Vâlcea), Ripensia Timișoara, CS Juniorul Salonta, Viitorul Marghita, Viitorul Mădăras, Galaxy Timișoara și Viitorul Oradea.