Viitorul a pus punct vacanței de vară: Bulza și Gal – noutățile de la reunire, Blickling va fi împrumutat în județul Hunedoara!

Cea mai grăbită dintre divizionarele terțe arădene când vorbim despre startul preparativelor pentru noul sezon e Viitorul Arad. De obicei, echipele antrenate de Cristian Sculici și-au terminat mai repede vacanțele de vară, așa că 26 de fotbaliști au efectuat luni seara prima ședință de pregătire. Lotul prezent la reunire a fost format din nu mai puțin de 20 de juniori din pepiniera clubului, născuți între anii 2006 și 2010, plus șase seniori.
Între acești îi regăsim și pe Alexandru Adamcsik, Alessandro Catanzariti sau Ovidiu Bulza (ex. UTA, Lipova sau Ghiroda), născuți în anul 2004, acesta din urmă dorind să revină din nou pe scena eșalonului trei după „paranteza” de la Vinga. Ceva mai experimentați sunt Adrian Stoianovici (24 de ani) și Alex Hațegan (23), dar mai ales Manu Pantea (35 de ani). Au absentat motivat Victor Gârlea, Victor Gomboș și Andrei Gavrilă. Discuția cu Alexandru Bădăuță cu privire la prelungirea înțelegerii nu a avut încă loc, cu mențiunea că experimentatul jucător timișan va trebui să respecte de această dată tot programul de antrenamente. Situația unui alt fotbalist experimentat, Cristian Munteanu, este și ea foarte complicată, din moment ce fotbalistul a fost detașat cu serviciul tocmai la Brăila.

La 18 ani, Lucian Gal e pregătit să facă pasul la Liga 3-a
La Viitorul a revenit, din împrumutul de la junorii lui Sepsi Sfântu Gheorghe, Lucian Gal. Vorbim despre un mijlocaș de bandă de 18 ani, care e pregătit să facă saltul la Liga 3-a. Tot pe scena eșalonului secund râmâne și Denis Blickling (20 de ani), dar la o formație din județul natal. Polivalentul fotbalist de bandă este originar din Lupeni și va fi împrumutat până vara următoare la ACS Unirea DMO, echipă nou promovată din județul Hunedoara. Cum v-am informat deja, Ovidiu Vezan a plecat deja de la echipă și va juca la Național Sebiș.

Sculici mai vrea 5-6 jucători cu (ceva) experiență
Președintele-finanțator, Giovanni Catanzariti, ar putea bate palma cu CFR Cluj pentru împrumutul a doi tineri fotbaliști africani, cum la Arad ar putea rămâne și mijlocașul nigerian, Tayie Rasaq, care putea fi împrumutat din de Corvinul. „E clar că am mai avea nevoie de 5-6 jucători cu ceva experiență, față de cei care au fost astăzi la reunire, plus cei care sunt deja sub contract cu noi. Avem ceva piste din Italia sau Ungaria, dar și din zona noastră”, afirmă Cristian Sculici, antrenorul celor de la Viitorul.
Cristi Sculici și Adi Sas și-au bătut deja programul de amicale, în care sunt intercalate și meciurile de Cupă, ce demarează pe 30 iulie. Adversarii arădenilor vor fi: UTA 2008 (16 iulie), Szeged (19 iulie), Unirea Sânnicolau Mare (23 iulie), Crișul Sântandrei (2 august), CS Socodor (7 august), Poli Timișoara (16 august) și CSC Ghiroda și Giarmata Vii (23 august). În această săptămână, „roș-albii” au programate câte un antrenament pe zi pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, iar de pe 14 iulie se trece la două ședințe de pregătite pe zi.

