Stranieri aradeni

Rareș Pop s-a sfătuit cu Dennis Man după transferul la Rapid: „Îl consider un model, dar încerc să-mi scriu propria poveste”




După David Miculescu, care i-a costat pe cei de la FCSB 1,7 milioane de euro în 2022, Rareș Pop (20 de ani) e cel mai scump fotbalist vândut de UTA la un club din România. Rapidul a plătit în jur de 700 de mii de euro pentru mijlocașul lateral, care a marcat patru goluri și a dat un „assist” la primul său sezon în Giulești.

Arădeanul și-a deschis cont în noul campionat, cu o pasă decisivă pentru unul dintre golurile lui Baroan în succesul cu 2-1 a formației lui Constantin Gâlcă, cu FC Botoșani. Prezent în cadrul emisiunii Liga Digi Sport, Popa a recunoscut că nu a făcut un prim sezon prea bun la Rapid, dar și că l-a sunat pe Dennis Man pentru a-i cere un sfat după mutarea la formația din București. „Sezonul trecut nu a fost foarte bun pentru mine, dar nu din cauza antrenorului sau colegilor, consider că a fost un sezon de adaptare pentru mine. Ca fapt divers, am luat și cazul unui jucător tot din Arad, al lui Dennis Man, și l-am analizat, am vorbit și cu el, l-am sunat și l-am întrebat, pe el și pe un fost antrenor comun, ce a făcut în primul sezon. Mi-a spus doar să fiu liniștit, e un sezon de adaptare. Asta a fost tot, nimic mai mult. Cred că orice arădean care se apucă de fotbal și face parte din generația nouă îl consideră un model (n.a. pe Dennis Man), dar încerc să-mi scriu propria poveste. Îmi doresc să ajung la națională, dar până acolo mai am mult de parcurs”, a povestit tânărul fotbalist al giuleștenilor în cadrul emisiunii menționate.

De la momentul transferului de la UTA, Pop a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu în 28 de rânduri. În momentul în care a fost cumpărat de Rapid, în februarie 2024, arădeanul valora 550 de mii de euro pe potrivit site-ului de specialitate transfermarkt, iar acum e la cota 750 de mii.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button