UTA își ia rămas bun de la Lazăr Pârvu, fotbalistul care a moștenit tricoul legendarului Iosif Lereter!

Familia „roș-albă” suspină iar, la aflarea unei noi vești triste: azi dimineață a plecat dintre noi Lazăr Pârvu (foto, ultimul din dreapta sus), component al UTA-ei în anii 1970.
Născut pe 24 februarie 1946, la Orșova, puternicul și polivalentul fotbalist s-a afirmat la Dinamo București pe când avea 20 de ani. După patru sezoane petrecute în tricoul „câinilor roșii” a plecat la CFR Timișoara, iar în anul 1972 a devenit fotbalistul UTA-ei.
Lui i-a oferit legendarul Iosif Lereter tricoul său atunci când s-a retras, într-un meci cu Jiul Petroșani, și a făcut totul să îl onoreze. A plecat pentru un an la Poli Timișoara, iar în 1974 s-a întors UTA, pentru alte două campionate petrecute pe prima scenă a fotbalului românesc. S-a retras, la 31 de ani, de la UM Timișoara.
A rămas conectat la fotbal din postura de observator federal, iar Aradul s-a bucurat de fiecare întâlnire cu el.
În total, Pârvu a strâns 119 meciuri (5 goluri) în primul eșalon al fotbalului românesc, precum și 3 selecții în naționala de tineret (U23). A fost un mijlocaș celebru pentru tăria șutului său și era poreclit „Ayala”.
Foto: UTA 1972-1973. Sus, de la stânga la dreapta: Pozsonyi, Domide, Biro,Lereter, Vidac, Ziller, Calinin, Căldăruș, Condruc, Purima, Pârvu. Jos: Sima, Axente, Kun, Jurcă (antrenor), Popovici, Brosovszky, Petescu.


Lazăr, era un atlet, cochetase se spunea cu aruncarea greutății.!!! Se mai glumea pe tema asta, nu se supăra și punea suflet ca jucătorii englezi. Anii aceia după cele doua titluri, scădea vizibil calitatea echipei. Deși iubita la fel o găseam pe locuri 10,11.Nu mai erau Chivu, Florut, Metkas, Pantea, plecat la Steaua. Veniseră un Vidac de la Timișoara, Ziller și Condruc de la Baia Mare, Caldarus de la Suceava sau Purima de la Mediaș. Nopți nedormite pentru nea Coco Dumitrescu care parca simțea dezastrul retrogradării din 78/79. În tot acest timp iubirea pentru echipa nu scăzuse nici măcar cu un gram.!! Odihna în pace în lumina stelara a celor veșnice !!