Victoria cu Dinamo, premiată de LPF cu nomizalizarea utiștilor Pospelov și Roman în echipa etapei!

Șase formații din SuperLigă au reprezentanți în ultima echipă a anului, în concepția Ligii Profesioniste de Fotbal, cei mai mulți Universitatea Craiova. Formația olteană a demolat-o pe Csikszereda și se uită la toți adversarii de sus până la anul. Interesant că antrenorul rundei este Daniel Pancu, dar CFR Cluj nu are nici un jucător în „11” – le ideal.
După 2-0 cu Dinamo, UTA îi propune pe fundașul Dmytro Pospelov și pe mijlocașul Alin Roman, ambii realizând „pokerul” stagional. Ucraineanul a mai fost nominalizat după succesele arădenilor pe teren propriu, cu Farul (2-1) și Metaloglobus (2-0), când – de fapt – a și înscris, dar și în remiza (1-1) cu Slobozia, tot de la Arad, când a obținut penalty-ul din care a înscris Costache. În schimb, conducătorul de joc al lui Mihalcea a mai fost remarcat după UTA – U. Craiova (3-3), UTA – Hermannstadt (1-0) și UTA – Petrolul (1-0), toate cu reușite în dreptul lui Roman.
”A avut o evoluție solidă în fața atacanților adverși”, respectiv ”Gol și pasă decisivă. A ajuns la 13 contribuții ofensive în acest sezon” – sunt argumentele prezentate de LPF în cazul utiștilor Pospelov și Roman.
De menționat că poarta echipei etapei cu numărul 21 a SuperLigii este apărată de Robert Popa, care a plecat de la UTA exact în urmă cu un an. Așadar, cea mai bună rundă dinaintea vacanței de Sărbători în SuperLigă arată astfel: R. Popa (Slobozia) – C. Mora (U. Craiova). I. Stoica (FC Hermannstadt), Pospelov (UTA) – Conrado (Oțelul) – Roman (UTA), N. Pedro Nuno (Oțelul). D. Matei (U. Craiova). D. Olaru (FCSB) – Espinosa (Slobozia), Al-Hamlawi (U. Craiova). Antrenor: Daniel Pancu


Cam puțin, imediat vine toașu’, știți care, ăla de a pus sâmburii in lubeniță, priceputul, Fram cel bipolar , prietenii ii mai zic Borderline sau nea Virșli, și ne spune că dacă ar fi fost așa bine , trebuia să fie tot lotul in echipa etapei, cu tot cu rezerve .
Lăsând sarcasmul la parte, Costache ar fi putut fi și el în această echipă, antrenată , in viziunea mea, de Adi Mihalcea. A pregătit excelent meciul!
Domnule Pelin, numele nu vă dezminte…. Văd că ați devenit obsedat…. Nu vă stă bine, treceți peste, uneori din prea mult patos uni mai vorbesc și aiurea…..
Lăsați-l, eu zic că a învățat lecția pe de rost…. Dacă nu e trist !
A cere scuze, a mulțumi, a ruga sunt reguli elementare de bun simt. Cat despre obsesii asociati-le cu nea Fram, el se încadrează la această categorie. Doar el, doar el și iar el. Mârâie, jignește, la modul porcesc, nimic nu e bine. Daca toate astea vi se par normale, luati-l acasă. Sunteți pe modul ,,merge și așa”!
si alomerovici ar fi avut loc in echipa etapei ,macar oentru efortul depus…surpriza e pancu…..ca sa aiba mai mult succes ar trebui sa-i duca secunzi pe tamas si pe semeghin ..pancu,tamas , semeghin-spaima sticlelor de vin.,ar fi trio-ul cel mai vesel din liga 1…in aceeasi logica la fcsb o echipa de vis pe banca tehnica ar fi lutu,aliuta si sabin ilie …la steaua-iovan,bumbescu,lacatus…la noi pe o banca tehnica vesela ar lua loc nicu mitu,coras si negrau….
Un dezamagit,voalat,ratat in cariera ziaristica sportiva,cu frustrari personale,prinde poteca da a scrie articole despre UTA,cat timp Leo se odihneste..Si il mai prinde si pe Ilie de la Turnatorie,de la Otelinox …Boooom…Acum e momentul…Ce scriu?La mine sau la aialalti???Daca scriu de rau la mine,parca ma sinucid,oricum am o cariera flusturatica,fara sens…Asta am facut toata viata…Nu-i asa?D.S?Triste sarbatori,ochii in tavan,lecturand filozofii desarte…
Toata viata de asa zis ziarist trucat,tot a copiat articolele altora…Nu se dezminte…La fel si acum,la decesul lui Parvu…
Copy-paste direct….Ha,ha,ha…Amara viata…Foarte amara…Cand nu ai subiecte,ori contrezi,ori copiezi…Nasol pe ceva bani maruntis,ZERO…Nici macar reclame sau publicitate nu ai,ca sa te scoti cumva….2 Mici la Halmagiu…Ha,ha,ha…La Miloaga….
Domnilor Christian Schreiber si Daniel Scridon,eu personal(nu stiu daca si alti cititori)as aprecia daca ati lasa deoparte „razboaiele voastre personale”si nu ati mai „intoxica” acest site de sport unde vrem sa aflam informatii si sa citim comentarii despre sportul aradean si nu despre „vendete” intre aradeni.
Unii tovarăși, atunci când atragi cuiva atenția că e necioplit, om de peșteră, de Neanderthal, considera că ai un război, fie și personal. Nici vorbă, doar cred că ar trebui să luați cu toții atitudine in fata nesimțirii.
Nu pot decât să-l rog pe Moș Gerilă, că la tovarășul Borderline el vine, sa îi aducă smerenie și cumpătare, in doze rezonabile.
Eu de regulă nu va citesc comentariile, așa că vă rog să procedați identic, indreptati-va atenția asupra articolelor .