SuperLiga, etapa a 8-a din play-off: U. Cluj o bate din nou pe Rapid și face palpitantă lupta pentru titlu!

Vineri
CFR Cluj – U Craiova 0-0
Oltenii au mai făcut un pas spre titlu, cu toate că nu au câștigat în Gruia, acolo unde CFR-ul nu a crezut cu adevărat în șansa sa de a intra, la rându-i, în cărți. La Cluj, într-o primă repriză în care cele două formații s-au anulat reciproc, primele ocazii importante s-au consumat în final. Mai întâi Bancu a șutat peste poartă, din poziție bună, iar de cealaltă parte, la un corner, Synian a reluat peste poartă, cu capul. Partea secundă a început cu bara gazdelor, la șutul lui Keita de la 30 de metri, din minutul 49, și a continuat cu faza la care clujenii au cerut penalty. În minutul 54, Rus a comis henț în propriul careu, dar, după analiza VAR, s-a dictat offside la Biliboc, în construcția fazei respective. În rest, echipa lui Pancu a controlat partida, dar fără să fie cu adevărat periculoasă, cu toate că pe teren a intrat și suedezul Aliev. CFR-ul își consolidează locul 3, în timp ce U. Craiova mai are nevoie de 3 puncte din 6 posibile ca să devină noua campioană a României.
Sâmbătă
U Cluj – Rapid 1-0
În două zile, Clujul a fost gazdă pentru meciuri de titlu în SuperLigă. Primul nu a mers prea bine pentru gazde, al doilea, însă, da pentru că Universitatea rămâne imediat în spatele Craiovei înainte de săptămâna pe care le vede pe cele două formații disputându-și Cupa României la Sibiu și jucând, practic, cu titlul pe masă, în Bănie. După ce fanii „șepcilor” au umplut gazonul cu role de hârtie, ca la meciurile din America de Sud și meciul s-a reluat, U. a pus sub presiune careul lui Aioani. Prima ocazie a venit după un sfert de oră, când Macalou a luat o acțiune pe cont propriu, dar șutul său a trecut peste poartă. Ivorianul s-a revanșat imediat și a centrat perfect din corner, iar Codrea s-a înălțat în careu și a trimis în plasă (17). Ex. utistul Postolachi putea să liniștească partida când a scăpat singur spre poartă, dar a decis să îl ia la țintă pe Aioani (30). Actul secund a început cu un Rapid mai energic, agresiv, iar clujenii au trebuit să accepte dominația adversarilor. La un moment dat, careul lui Lefter a fist sub asediu, cu centrări venite din toate părțile, însă cel mai periculos giuleștean a fost fundașul stânga Sălceanu, care a ajuns de două ori la finalizare…cu piciorul drept. Șuturile nu au fost cadrate și gazdele au scăpat. În timp ce presiunea oaspeților creștea, Mendy a scăpat de la mijlocul terenului, dar a fost blocat în momentul finalizării de Onea. U. Cluj părea că a rezolvat defintiv meciul în minutul 89. Atunci Silva a centrat, iar Stanojev a marcat. Totuși, reușita a fost anulată din camera VAR din cauza unui henț petrecut cu câteva secund înainte (90). Ultimele secvențe s-au trăit cu sufletul la gură și cu Rapid în ofensivă, dar punctele au rămas la Cluj. Și asta în condițiile în care Cristiano Bergodi și-a odihnit o bună parte dintre titulari. Doar că Rapidul devine deja un client obișnuit al „șepcilor”.
Play-off
Vineri, 8 mai
CFR – U Craiova 0-0
Sâmbătă, 9 mai
U Cluj – Rapid 1-0
Codrea 17
Duminică, 10 mai
ora 19:00 Dinamo – FC Argeș
Clasament Play-off

Etapa următoare (16 mai): Dinamo – CFR, FC Argeș – Rapid, Univ. Craiova – ‘U’ Cluj

