E moda antrenorilor portughezi în SuperLigă: Ricardo Sousa o preia pe Petrolul, care s-a despărțit din nou de Topal!

Petrolul Ploiești este, probabil, gruparea din SuperLigă cu cele mai mari probleme financiare. Se vorbește despre datorii de aproape 10 milioane de euro la gruparea prahoveană, care – de altfel – a și solicitat intrarea în insolvență. Din punct de vedere sportiv, „lupii” s-au salvat de la retrogradare fără baraj mulțumită celor de la Metaloglobus, care au câștigat la Ovidiu (1-0 cu Farul), însă – din nou – Petrolul a renunțat la serviciile lui Mehmet Topal. Turcul poate fi numit deja mantaua de vreme rea a prahovenilor.
Noul antrenor al „galben-albaștrilor” e portughez și se numește Ricardo Sousa. Campionul României cu U. Craioav e Felipe Coelho, iar, ieri, Dinamo a numit pe banca tehnică tot un lusitan, pe Nuno Campos. Astăzi, a venit rândul celor de la Petrolul să oficializeze numele noului „principal”:
”Ricardo Sousa este noul antrenor al echipei noastre!
FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu tehnicianul portughez Ricardo Andre de Pinho Sousa, cel care va prelua, astfel, funcția de antrenor principal al echipei noastre. Acordul dintre cele două părți va fi în vigoare până la finalul stagiunii 2026-2027.
În vârstă de 47 de ani, Ricardo Sousa are în CV o carieră apreciată ca fotbalist, dar și o experiență consistentă, deja, ca antrenor.
A jucat peste 150 de meciuri în prima ligă din Portugalia, pentru FC Porto, Beira-Mar, Santa Clara, Belenenses și Boavista, precum și în Germania (Hannover 96, Offenbach), Olanda (De Graafschap), Cipru (Omonia Nicosia) sau Slovenia (Drava Ptuj). De asemenea, a evoluat la toate reprezentativele de junior ale țării sale.
Cariera de antrenor și-a început-o în 2015, la Sanjanonse, iar mai apoi a condus mai multe echipe din eșaloanele inferioare, precum Lusitano VRSA, Anadia, Felgueiras și Beira-Mar, înainte de a face pasul către divizia a doua portugheză. A adunat, astfel, 99 de partide în Liga Portugal 2, acolo unde le-a antrenat pe Mafra, Feirense și, ultima data, Vizela, în prima parte a stagiunii 2025-2026. Are, de asemenea, o experiență și în Arabia Saudită, la Al-Ain, în sezonul 2024-2025.
Ricardo Sousa își va începe mandatul la cârma „lupilor” pe 15 iunie, atunci când este programat primul antrenament al verii, iar alături de el vor mai veni la Ploiești doi antrenori secunzi, Tiago Alexander Martins Galhardo Ferreira și Andre Pereira de Matos, dar și un video-analist, Nuno Simao Gomes Da Costa, cei care vor întregi stafful tehnic al “galben-albastrilor”.
Bem-vindo, Ricardo Sousa!”
La nivel de lot de jucători, Petrolul a oficializat transferul atacantului Robert Dumitru Jerdea (22 de ani), care ultima oară a jucat pentru CSM Reșița.
